În primăvara anului 1968 sau 1969, un grup de muncitori care lucrau la cariera de piatră de pe dealul Brânduș din Vadu Izei (jud. Maramureș), au descoperit întâmplător, la adâncimea de 0.50 m, în punctul Cocul lui Sava (în literatura mai veche locul descoperirii este numit La Căitar), un depozit de bronzuri compus din 12 brățări.
Locul descoperirii este situat în stânga Izei, pe dealurile înalte constiuite din rocă vulcanică, la 5-6 km sud-vest de Vadu Izei, Conul de deal unde se află cariera de piatră de pe panta vestică a Dealul Brânduş este numit de către localnici Cocul lui Sava, după numele fostului proprietar. Din cele 12 brățări descoperite 11 au ajuns, prin grija lui Francisc Nistor, în patrimoniul Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, iar una a fost donată de V. Apan, în anul 1969, Muzeului din Baia Mare.
Toate brățările au fost realizate din bară masivă cu secțiune circulară îngroșată la mijloc, capetele subțiate și apropiate. Decorul este rectiliniar; șase din piese sunt decorate cu incizii adânci, celelalte șase prezintă un decor mai elaborat, grupuri de incizii fine dispuse transversal care alternează cu registre de hașuri rombice sau triunghiulare și grupuri de puncte așezate pe diametrul maxim.
Brățara din colecția muzeului băimărean face parte din grupul brățărilor decorate cu crestături adânci și are diametrul exterior maxim de 7.9 cm, diametrul interior maxim 6,1 cm și greutatea de 108 g.
Piese asemănătoare sunt cunoscute în Maramureș din descoperirile de la Moisei, Dragomirești și Ardusat.
Piesa se păstrează la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, nr.inv. 271.
Depozitul de bronzuri de la Vadu Izei se încadrează în seria Uriu-Opaly, Bronz târziu II (a doua jumătate a mileniul II î.Chr.).
Bibliografie: Francisc Nistor, Alexandru Vulpe, „Depozitul de brățari de la Vadu Izei”, „Studii și Cercetări de Istorie Veche” 21, nr.4, 1970, 623-631;
Melania Pohaidac, „Dealul Brânduș și depozitul de brățări de la Vadu Izei”, „Marmatia” 20, 2024, p.29-40.
Text: Dan Pop (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș)
Foto: Zamfir Șomcutean