Furtună puternică în Mireșu Mare: Linii de înaltă tensiune căzute și acoperișuri smulse de vânt

1 minute de citit
- Publicitate -

Furtuna violentă care a lovit comuna Mireșu Mare a provocat pagube semnificative, afectând atât infrastructura, cât și gospodăriile localnicilor.

Primarul Ioan Mătieș, prezent pe teren, a declarat că în satul Mireșu Mare s-a produs o avarie majoră după ce linia de înaltă tensiune de 22.000 de volți a fost doborâtă de un arbore căzut. Acesta ar fi trebuit tăiat preventiv, însă măsura a fost întârziată din cauza reticenței unor localnici.

„Am reușit de puțină vreme să reluăm furnizarea energiei electrice în zonă. A fost o intervenție dificilă, dar necesară pentru siguranța comunității”, a precizat edilul.

Pagube însemnate au fost raportate și în satul Dăneștii Chioarului, unde vântul puternic a smuls acoperișuri de pe mai multe case și a distrus solarii din gospodăriile oamenilor.

„Merg de la un loc la altul pentru constatări și luarea de măsuri urgente. E important să intervenim rapid pentru a ajuta familiile afectate”, a mai declarat primarul.

Autoritățile locale continuă evaluarea pagubelor și promit sprijin pentru gospodăriile afectate. De asemenea, se fac apeluri către populație pentru a sprijini acțiunile de remediere și pentru a semnala alte eventuale pericole apărute în urma furtunii.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut