Potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. Mai mult, de la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.
Sindicaliștii au mai transmis că durata grevei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul.
”Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic”, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI.
”Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest”, a precizat Marius Nistor, la Palatul Victoria.
Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” din România, a anunţat că învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de luni. Astfel, de la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment, vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă, a spus sindicalistul.
La rândul său, Nicolae Ciucă a afirmat că în opinia sa, o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor şi singurii care au de pierdut dacă greva va avea loc sunt părinţii şi elevii, care de luni se vor afla într-o situaţie extrem de dificilă.
Guvernul a transmis că a propus sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi și cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.
„Guvernul și-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.
Guvernul isi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare si in eliminarea inechităţilor din legea salarizării. In acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului Romaniei pentru aprobare”, a transmis Executivul în comunicat.
Ce salarii își doresc profesorii?
Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului mediu pe economie, în timp ce salariul net unui profesor aflat la final de carieră ar trebui să ajungă la aproape 7000 de lei lunar.
Marius Nistor a precizat că profesorii au respins categoric propunerea Guvernului de acordare a unor „stimulente” profesorilor debutanţi şi celor care lucrează în zona defavorizate, subliniind că profesorii nu sunt asistaţi social.
”Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei, am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie.
Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2500-2700 de lei ar ajunge la aproape 4000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6900-7000 de lei salariu net.
Acestea sunt salariile”, a spus Marius Nistor, întrebat care ar fi salariile pe care şi le doresc cadrele didactice.