În satul Remetea Chioarului, știm din documente că trăia un comerciant evreu, Mihály Kálmán, și soția lui, Reiza. Aceștia dețineau un magazin, dar se ocupau și cu producția de pălincă, de magiun sau cu exploatarea lemnului din zonă.
Dintre cei 1.198 de locuitori înregistrați în anul 1941, 40 s-au declarat evrei. Toți evreii au fost deportați în anul 1944 de către autoritățile maghiare. Doar doi locuitori au supraviețuit: Margó Kálmán, care a supraviețuit lagărelor naziste, și fratele ei, József, care a reușit să evadeze din detașamentul de muncă forțată.
Câțiva localnici neevrei au încercat să ascundă familia Kálmán în pădure. Mihály Kálmán a refuzat propunerea acestora, dorind să rămână alături de ceilalți evrei din localitate. După război, în Remetea Chioarului nu au mai locuit evrei.
Cotos ROBERT – president Asociatia Maramures Heritage