Situată în sudul județului Maramureș, zona etnografică a Lăpușului te îndeamnă să o descoperi în toată splendoarea sa, de îndată ce zărești primele peisaje naturale și culturale ale zonei. Bisericile de lemn ridicate până sub streașina cerului, văile cu apă lină, arhitectura tradițională, portul popular și elementele de patrimoniu cultural imaterial, spun povestea unui loc care deține o impresionantă moștenire culturală.
În luna iunie, poposim pentru o clipă în acest ținut încărcat de istorie și tradiții, pentru a descoperi una dintre cele mai deosebite cămăși ale portului tradițional din Țara Lăpușului, cămaşa cu ciupag. Cămașa, element definitoriu al portului tradițional, redă prin complexitatea ei o varietate de forme de expresie întâlnite în cromatică și ornamentație, marcând totodată statutul social şi material al purtătoarei, vârsta, ocaziile şi apartenenţa la o anumită zonă etnografică.
Cămașa cu ciupag datează de la începutul secolului al XX-lea și se află în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din anul 1971. Aceasta a fost achiziționată de către Sabin Șainelic, muzeograful care a pus bazele colecțiilor Muzeului de Etnografie din Baia Mare, reușind să redea într-o manieră complexă cele mai importante aspecte ale satului tradițional din județul Maramureș. Povestea cămășii a început în urmă cu mai bine de o sută de ani, în localitatea Cupșeni, unde mâinile pricepute ale unei tinere, viitoare neveste, au cusut însemne și simboluri, menite să făurească noi povești, pentru o viață întreagă.
Confecționată din pânză țesută în două ițe, dintr-un amestec de fire de cânepă și bumbac, cămașa păstrează cel mai vechi tip de croi al cămășii românești, fiind regăsită și sub denumirea de „cămaşa rumâneacsă”. În jurul gâtului, pânza este puternic încrețită, gura cămășii este la spate, iar ornamentul principal al cămășii este amplasat în partea din față, pe piept, la baza gulerului cămășii. Acesta are formă trapezoidală (formă dată de fixarea cutelor mai strâns sub guler) și este realizat printr-o tehnică deosebită: pe partea din față a cămășii se formează cutele prin încrețire (pe verticală), iar modelul, realizat din fire colorate, este cusut pe orizontală, printre cute și pe deasupra acestora (cusut pe crețuri).
Motivele ornamentale redate sunt inspirate din viața pe care omul din mediul rural o ducea zi de zi. Fie că se inspira din natură, din gospodărie ori de la muncile câmpului, femeia își alegea motivele cu multă atenție și asumare, cămașa fiind o importantă marcă socială în cadrul comunității rurale. Mai mult decât atât, aceasta însoțea omul pe toată durata vieții, atât la marile sărbători, cât și la muncile câmpului.
Registrul ornamental de pe ciupag este format din motive geometrice și scheomorfe, cusute cu fire de bumbac policrom (roșu, albastru, verde și galben). În partea de jos, ciupagul prezintă o bandă ornamentată, cu aceleași motive, geometrice și scheomorfe, acestea fiind regăsite și pe gulerul îngust de un un cm, însă la dimensiuni reduse. Pe parțile laterale ale ciupagului, se află câte un registru ornamental simplu, cusut cu cheiță dublă, iar sub ciupag, se observă alte patru registre ornamentale simple, de forma unor șire, cusute cu fire de bumbac negru și roșu (două dintre ele sunt cusute cu cheiță dublă, iar celelalte două prezintă motive geometrice).
Mânecile cămășii pornesc de la gât, sunt prinse prin încreț și cusute cu cheiță dublă, realizată din bumbac roșu și negru. La subraț, a fost adăugat câte un „pui”, pentru a da lejeritate mișcării. Peste cot, cămașa prezintă „pene”, un registru ornamental ales în război, printre fire, cu motive fitomorfe. La baza mânecilor regăsim bezerii (volanul), formați prin încrețirea materialului, iar pe încreț pe care au fost cusute motive geometrice. Bezerii prezintă în partea de jos două registre ornamentale alese în război, cu fir roşu şi negru: unul simplu, punctat, şi al doilea cu motive geometrice, în continuarea cărora a fost cusută cipca (dantelă), croșetată cu bumbac alb și tivită cu bumbac roșu.
Cămășile autentice, specifice Țării Lăpușului, păstrează printre motivele cusute sau alese în război, gânduri, simboluri și expresii ale comunităților rurale de pe Valea Lăpușului. Cusute cu grijă, îndeosebi în serile lungi de iarnă, acasă sau în șezători, acestea împletesc printre fire timpul, iscusința și credința lăpușencelor, reflectând legătura omului cu natura, dar și apartenența acestuia la neam și comunitate. Dornice de a confecționa straie cât mai frumoase pentru cei ai casei, femeile lucrau luni în șir pentru realizarea unei astfel de cămăși, care avea să fie purtată în cele mai importante etape ale vieții și la cele mai mari sărbători de peste an.
Păstrând simboluri transmise din generație în generație, fiecare cămașă cusută la lumina lumânării sau a lămpii, rămâne mărturie a creativității, priceperii și hărniciei creatoarelor de frumos.
Chiar dacă au trecut mai bine de o sută de ani din momentul în care cămașa a fost confecționată, povestea acesteia nu s-a încheiat… ea continuă cu fiecare generație care își dorește să se regăsească, să își descopere identitatea sau să își aducă aminte de locurile natale. Cămașa tradițională reprezintă un important simbol al identității și al valorilor culturale, al vieții autentice și al artei populare românești.
𝐂𝐚̆𝐦𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐮 𝐜𝐢𝐮𝐩𝐚𝐠 𝐝𝐢𝐧 𝐓̦𝐚𝐫𝐚 𝐋𝐚̆𝐩𝐮𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 poate fi admirată în 𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐁𝐨𝐳𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, în cadrul expoziției „𝐅𝐢𝐫𝐮𝐥 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐢: 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞”, de luni până duminică, între orele 10:00-18:00.
Text: Gabriela Filip , muzeograf
