Zeci de beneficiari ai Centrului Social pentru Persoane cu Dizabilități „Phoenix” vor avea de acum acces la tratamente moderne cu ajutorul terapiei laser

2 minute de citit
- Publicitate -

Este întru totul meritul unor oameni inimoși care, deși nu fac un caz din asta și nici nu caută aplauze, le merită pe deplin. Rotary Club Baia Mare a donat zilele trecute un aparat de terapie laser de înaltă intensitate în valoare de 15.000 de euro.

Acest aparat reprezintă, înainte de toate, nou pas important în ceea ce înseamnă serviciile publice sociale pe care Direcția de Asistență Socială Baia Mare le poate oferi persoanelor vulnerabile. Anul trecut, Rotaract Baia Mare a donat, tot pentru dotarea Centrului Phoenix, un aparat pentru terapia cu unde scurte, o altă formă avansată de terapie fizică.

„Îi felicit public atât pe ei cât și pe colegii mei de la Direcția de Asistență Socială în special pentru sufletul pe care îl pun în tot ceea ce fac pentru cei din jur. Le sunt recunoscător tuturor celor care se implică în viața comunității noastre, care își fac timp să ajute și care fac diferența de multe ori acolo unde instituțiile publice nu știu sau nu pot.

Sunt mândru că în Baia Mare avem o mulțime de astfel de oameni și îi asigur că, în ceea ce mă privește, îi voi sprijini de fiecare dată în demersurile lor de a găsi soluții pentru cei vulnerabili”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut