Centrul Județean de Excelență Maramureș lansează apelul pentru reînscrierea elevilor care au participat la cursurile de excelență, în anul școlar 2024–2025, în vederea continuării pregătirii pentru performanță și competiții școlare, în anul școlar 2025–2026.
Pot solicita reînscrierea elevii care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
- au obținut premii sau mențiuni la olimpiade sau concursuri școlare;
- au participat la etapa județeană a olimpiadelor școlare;
- au fost implicați activ în activitățile și proiectele derulate de CJEX MM;
- au avut o prezență de minimum 70% la cursurile de excelență din anul școlar 2024 – 2025;
- în cazuri motivate, pot fi reînscriși și elevii cu prezență sub 70%, dacă au obținut rezultate la olimpiade/ concursuri școlare/ au participat la etapa județeană a olimpiadelor școlare.
Reînscrierea se face exclusiv online, prin completarea formularului postat pe site-ul CJEX MM.
Accesarea linkului de reînscriere este posibilă doar prin utilizarea contului furnizat anterior de către CJEX MM, având adresa de email în formatul @cjexmm.ro.
Dacă nu mai aveți acces la cont, vă rugăm să scrieți un mesaj la excelentamm.elevi@cjexmm.ro, în vederea comunicării contului/ resetării parolei.
Data limită pentru completarea formularului: 25 iunie 2025
Publicarea listei elevilor reînscriși: 2 iulie 2025
Link pentru reînscrierea elevilor pentru cursurile de excelență, anul școlar 2025 – 2026