La 40 de zile după Înviere, creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului, momentul în care Iisus Hristos se ridică la cer, întru slavă, în fața ucenicilor Săi. Este o zi care unește bucuria și dorul, credința și responsabilitatea, speranța și misiunea.
Pentru unii, poate părea o sărbătoare secundară, umbrită de intensitatea Paștelui sau de apropierea Rusaliilor. Dar Înălțarea este o piatră de hotar în povestea creștinismului, nu doar finalul vieții pământești a lui Hristos, ci începutul unei noi relații între Dumnezeu și omenire. În această zi, Hristos nu se retrage din lume, ci schimbă modul în care este prezent în ea. Se înalță pentru a fi pretutindeni, nu doar cu cei de acum două milenii, ci cu fiecare dintre noi, astăzi. Se înalță pentru a arăta că și omul poate urca, dincolo de greutăți, dincolo de moarte, dincolo de păcat.
Dar Înălțarea este și o chemare. Când ucenicii privesc cerul, un înger le spune: „De ce stați uitându-vă la cer?” , ca un îndemn clar, drumul spiritual nu se face cu ochii doar în sus, ci și cu pașii aici, pe pământ. A-L urma pe Hristos nu înseamnă doar credință tainică, ci și fapte, grijă față de ceilalți, implicare, iertare, slujire. Pentru România de azi, marcată de crize, polarizare și confuzie morală, mesajul Înălțării este mai actual ca niciodată. Nu putem aștepta schimbarea doar privind în sus sau spre trecut. Chemarea este să devenim martori ai Învierii prin felul în care trăim, muncim, iertăm și iubim.
Înălțarea nu e doar despre Hristos. Este despre destinul omului. Despre ce putem deveni, dacă nu uităm Cine ne-a arătat Calea.
MaramuresOnline.ro