Tânărul Adrian Gașpar a obținut premiul al III-lea la concursul „Dăntul tinerilor”, la secțiunea 15-17 ani, aducând încă o dată Maramureșul în prim-planul scenei folclorice naționale. Concursul, care a reunit zeci de participanți din toată țara, a fost o celebrare a tradițiilor populare și a talentului autentic. Adrian a impresionat juriul prin tehnica sa, expresivitate și respectul pentru autenticitatea stilului maramureșean.
„Sunt recunoscător pentru această experiență și foarte bucuros că am reușit să duc acasă acest premiu. Le mulțumesc din suflet profesorilor mei, Mihăiță Chiș și Lucian Madiar, pentru îndrumare și pentru toată răbdarea de care au dat dovadă în timpul pregătirilor”, a declarat Adrian, vizibil emoționat după festivitatea de premiere.
Performanța sa reprezintă nu doar o reușită personală, ci și o dovadă că tradițiile populare continuă să trăiască prin tinerii pasionați și dedicați.