Trafic rutier deviat de pe centura de ocolire a Municipiului Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

În această dimineață, prin sistemul unic de apeluri de urgență 112 (SNAU) a fost sesizată cedarea podului amplasat pe varianta de ocolire a Municipiului Baia Mare, care face legătura dintre drumul european E58, spre localitatea Săsar. și DN1C, pe relația spre localitățile Dej, respectiv municipiul Sighetu Marmației.

La fața locului s-au deplasat subprefectul Rudolf Stauder, primarul Ioan Doru Dăncuș, echipaje de poliție rutieră, echipaje de poliție locală, pompieri militari și reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale Baia Mare. Circulația rutieră a fost închisă în zonă de către echipajele de poliție rutieră și de poliție locală. De asemenea, au fost luate primele măsuri pentru desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță, având în vedere că zona este un nod important care asigură deplasarea vehiculelor, mai ales a celor de tonaj spre localitățile Dej și Satu Mare.

Autoritățile prezente la fața locului au decis constituirea unei comisii care să procedeze la evaluarea situației și întocmirea documentelor necesare pentru alocarea de resurse financiare și executarea, în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranță a podului și pentru reluarea traficului rutier pe sectorul afectat al variantei de ocolire a Municipiului Baia Mare

Având în vedere cedarea podului rutier amplasat pe varianta de ocolire a Municipiului Baia Mare, echipaje ale poliției rutiere și ale poliției locale vor fi prezente în trafic pentru deplasarea autovehiculelor pe următoarele rute ocolitoare:

  • pentru traficul greu: DN 1C de la km 135+500 Hideaga, DJ 193 spre localitățile Ardusat, Borlești, Pomi, Seini, DN1C
  • pentru traficul ușor: prin localitatea Săsar, spre strada Dura spre E58, Tăuții Măgherăuș, Seini

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut