Ziua de marți, 13 mai, a fost una extrem de activă pentru pompierii din județ. Departe de a fi o zi cu ghinion, a fost una în care aceștia și-au canalizat energia către două direcții esențiale în siguranța comunității: educația preventivă a tinerilor și conștientizarea publicului larg.
”Am fost prezenți în unități de învățământ din localități precum Sighetu Marmației, Cicârlău, Sîrbi, Budești sau Boiu Mare, unde am organizat sesiuni de instruire și exerciții de evacuare. Aceste activități, nu doar că au contribuit la exersarea unor deprinderi, esențiale pentru siguranța lor, în diferite situații de urgență punctuale, dar reprezintă și o strategie pe termen lung, de cultivare a unei culturi civice, încă de la vârste fragede.
În paralel, s-a desfășurat activitatea colegilor în marile centre comerciale din Baia Mare și Sighetu Marmației, alături de voluntarii programului „Salvator din pasiune”. Acțiunea vizează abordarea unei atitudini proactive în ceea ce privește informarea preventivă a adulților și implicarea acestora în siguranță comunității. Prin crearea punctelor de informare, ne propunem să contribuim la conștientizarea riscurilor și a importanței cunoașterii și respectării măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență, de către publicul larg.
Nu este suficient să reacționăm atunci când se întâmplă ceva, este crucial să anticipăm riscurile, să ne pregătim și să acționăm preventiv”, arată ISU Maramureș.