Handbal masculin: CSM Focșani – Minaur Baia Mare: 28-30 (10-16)

5 minute de citit
- Publicitate -

Sâmbătă, 3 mai, sala sporturilor din Focșani a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS  Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 25-a din Liga Zimbrilor, penultima din acest campionat. Un meci fără prea mari emoții de ambele părți, “cărțile” fiind deja făcute. Dacă Minaur a jucat pentru propria identitate și propriul orgoliu, vrâncenii au muncit pentru a scăpa de unul din locurile 11 sau 12, cele care duc la barajul de menținere / promovare în / din Liga Zimbrilor.

Minaur a început mai bine meciul și a pus stăpânire pe joc, reușind să se distanțeze destul de repede: 1-4 (4), 4-8 (12), 5-9 (15). A urmat un “hiarus” pentru ambele grupări, care n-au reușit să înscrie aproape patru minute, după care tot Minaur a fost mai bună: 6-13 (21), pentru ca la cabine să se intre cu 10-16. Nu se schimbă foarte mult aspectul jocului în partea a doua, băimărenii își văd de treabă și mențin diferența la cote liniștitoare: 19-26 (45). Gazdele reușesc să reducă din handicap: 23-27 (52), 28-30 (60), dar punctele au rămas la noi.

După caest meci, campionatul se întrerupe pentru două săptămâni, urmând să se reia în jurul datei de 17 mai cu jocurile din ultima etapă. Până atunci vom avea meciuri de calificare pentru turneul final european (cu Portugalia, la Constanța, pe 8 mai, ora 19.00 și cu Polonia, pe 11mai, la Gorzow, de la ora 19.00).

Dinamo este campioană, Turda are nevoie de un punct în două meciuri pentru locul 2. Buzău cu un punct termină pe locul 3 (dacă pierde acasă cu Timișoara și noi batem Dinamo, Minaur termină pe locul 3). Steaua și CSM Făgăraș au retrogradat direct.

CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare: 28-30 (10-16)
  • Sala sporturilor din Focșani; cca 500 spectatori
  • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Radu Mihai Potîrniche (Buzău).
  • Observator: Valentin Ursu (Tulcea)
  • Aruncări de la 7m: 5-4 (tramsformate: 3-4; au ratat: Toboșaru, Olteanu). Minute de eliminare: 10-0 (Yakup 2, Frigstad, Pavlov, Marijanac)

CSM Focșani:

Nikolas Silviu Vișan (4 intervenții), Marius Ionuț Cloșcă (6 intervenții), Emilian Marocico (3 intervenții) – Marius RageaDanylo Hlushak, Oyvind Frigstad 5, David Pavlov, Ozan Erdogan 3, Ilkan Kelesoglu, Tiberius-Ștefan Toboșaru 7 (3 din 7m), Marian Valentin Mocanu 1, Sasa Marijanac 2, Vlăduț-Andrei Lazoreac 3, Iulian-Cristian Roșu 4, Simsar Yasar Yakup 2, Denis-Constantin Olteanu 1. Antrenor: Vlad Emil Caba

Minaur Baia Mare

Hayder Al Khafadji (13 intervenții, a apărat și un 7m; a marcat un gol), Cristian-Ștefan Sîncu – Robert Nagy 1, Remus Chiș (nu a jucat), Tudor Botea 6 (4 din 7m), Mario Alberto Racolța (nu a jucat), Ștefan-Gabriel Cumpănici 5, Marcus Dahlin 2, Milan Kotrc 5, Artem Kozakevych 2, Ivan Burzak 1, Vlad-Andrei Pop, Erik Leonard Pop 5, Anderson Da Silva Mollino 2, Viorel Fotache. Antrenori: Adi Popovici, Iulian Alexandru, Mihai Bușecan

Etapa 25

  • SCM Politehnica Timișoara – CSM Constanța: 32-28
  • CSM București – HC Buzău: 25-28
  • Dinamo București – Potaissa Turda: 42-30
  • CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Vaslui: 29-32
  • CSM Bacău – CSU Suceava: 38-34
  • Steaua București – CSM Făgăraș: 37-36
  • CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare: 28-30

Clasament

  1. Dinamo București – 70p (825-623) – 24
  2. Potaissa Turda – 58p (759-704) – 24
  3. ACS HC Buzău – 55p (760-722) – 25
  4. Minaur Baia Mare – 52p (772-707) – 25
  5. CSM Constanța – 39p (740-708) – 25
  6. CSM București – 38p (672-664) – 25
  7. CSU Suceava – 38p (829-818) – 25
  8. CSM Bacău – 34p (731-725) – 25
  9. CSM Vaslui – 27p (675-742) – 25
  10. Poli Timișoara – 25p (690-715) – 25
  11. CSM Odorhei – 25p (696-741) – 25
  12. CSM Focșani – 23p (678-732) – 25
  13. Steaua București – 19p (768-844) – 25
  14. CSM Făgăraș – 0p (631-771) – 25

CSM Constanța e penalizată cu 2 puncte

Etapa 26 (ultima din campionat). Sâmbătă, 17 mai: Buzău – Timișoara; Constanța – Focșani; Minaur – Dinamo; Potaissa – Bacău; Suceava – Odorhei; Vaslui – Steaua; Făgăraș – CSM București.

sursa: CS Minaur

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut