Agenția de comunicare integrată, Kooperativa 2.0, lansează în Baia Mare cartea „Marketing Online: pe plus sau pe minus?”. Acest ghid oferă o perspectivă sinceră și practică asupra modului în care marketingul online funcționează cu adevărat, dincolo de teorii și promisiuni.
Pe 29 aprilie, în cadrul Hotelului Magus, Baia Mare devine punctul de întâlnire pentru profesioniști și pasionați din acest domeniu de activitate. Această lansare face parte dintr-un amplu demers național prin care agenția își propune să aducă în fața publicului concluziile unor ani de lucru direct cu branduri, bugete și campanii.
Scrisă de echipa Kooperativa 2.0, cartea se adresează celor care vor să înțeleagă cum funcționează cu adevărat marketingul digital. Este un ghid construit din experiența directă a unor specialiști care lucrează zi de zi cu platforme, date și obiective clare de business. Cu exemple aplicate și concluzii bazate pe realitate, nu pe promisiuni, volumul oferă un cadru clar pentru a evalua, ajusta și îmbunătăți strategiile de comunicare online. Iar întregul principiu de la care pornește este simplu: mai puține greșeli, mai multe rezultate.
„Cartea asta e, în primul rând, un rezumat sincer al felului în care am învățat ce merge și ce nu în marketingul online, zi de zi, cu rezultate, greșeli și revelații. Dar dincolo de pagini și cifre, pentru mine lansarea asta înseamnă ceva mai personal: mă întorc cu ea acasă. Și poate că asta e cel mai greu și cel mai frumos în același timp, să le arăți oamenilor care te cunosc de-o viață cine ai devenit între timp.”, susține Cristian China-Birta, Co-Founder Kooperativa 2.0.
În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să stea de vorbă față în față cu Cristian China-Birta, Robert-Nicolae Feraru, CEO Kooperativa 2.0, și Cosmin Sipoș, COO & Managing Partner Kooperativa 2.0. Pe lângă insight-urile din culisele industriei, aceștia vor răspunde la toate curiozitățile celor prezenți, începând de la întrebări despre strategii eficiente până la greșelile frecvente care pot fi evitate.
Cei care sunt interesați să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe link-ul: https://rb.gy/lp8o07.
Despre Kooperativa 2.0
Înființată în 2012 de Cristian China-Birta și Vlad Dulea, antreprenori cu experiență îndelungată în online, Kooperativa 2.0 a devenit în timp o agenție de comunicare integrată cu servicii complete de Social Media, Branding, PR și Web Development care acoperă toate nevoile de comunicare și promovare ale clienților.