Cardul bancar, obligatoriu în România

2 minute de citit
- Publicitate -

Un nou proiect de lege propus spre adoptare în Camera Deputaților are ca scop reducerea operațiunilor cu numerar în cadrul companiilor. Acest lucru se va realiza prin implementarea unor reglementări specifice, cum ar fi interzicerea plății salariilor în numerar și impunerea unei modalități de plată fără numerar comercianților.

În cazul plății salariilor, proiectul de lege nu specifică exact modul în care acestea vor fi efectuate, menționând doar că trebuie să se utilizeze o metodă fără numerar. În principiu, aceasta ar însemna plata prin intermediul băncilor, dar în viitor s-ar putea dezvolta și alte metode de plată pe scară largă.

În prezent, angajatorii pot plăti salariile fie prin virament în conturile bancare ale salariaților, fie prin numerar.

„Plata veniturilor de natură salarială, asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”, prevede, mai precis, documentul.

De la interdicția plății drepturilor în numerar vor exista două excepții (aplicabile, de principiu, la cerere) – consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar (cei care au un venit lunar de maximum 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie) și personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

În ceea ce privește comercianții, proiectul de lege prevede ca aceștia să ofere clienților cel puțin o modalitate de plată fără numerar. Acceptarea plăților cu cardul bancar la terminalele POS și plata cu cardul online sunt exemple de metode de plată fără numerar care ar putea fi implementate de comercianți, dar și alte soluții digitale de plată

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
TAGGED:
Share this Article
Sari la conținut