Baia Sprie a fost una dintre cele mai importante localităţi de exploatare de minereuri de metale preţioase (argint şi aur) din zona Satu Mare. A fost întemeiat şi s-a dezvoltat datorită existenţei în zonă a unor importante resurse de minereuri, principala activitate a locuitorilor fiind legată de exploatarea şi valorificarea acestor resurse. În urma colonizărilor efectuate încă din secolul al XIII-lea care au cuprins regiunea Baia Mare în care era situată și Baia Sprie, treptat, acesta s-a dezvoltat și s-a transformat în oraș minier privilegiat. În minele de aur și argint de aici lucrau, pe lângă țăranii băștinași de pe domeniile regale și „oaspeții”- coloniști aduși din regiunile unde minieritul era mai dezvoltat. O introducere în istoria mineritului din Baia Sprie ne oferă și studiile lui Paul Szokol, fost director al Școlii de maiștri mineri (1873-1919) din Baia Sprie:
„Odinioară atât intravilanul, cât și extravilanul orașului Baia Sprie a fost împădurit cu copaci de stejar și de castan pe ambele părți a văii principale. În locul pieței de azi, a clădirilor și a străzilor creșteau stejari uriași, cu tufe de zmeură și de mure. Se spune că la colțul de jos a Primăriei a fost locul acela tufos unde o fată și o femeie, pe când culegeau mure, au fost omorâte de un urs. Din pădurea de stejar și acum există partea aceea care se întinde de la locul așa numt „Golgota” până la coastele Mons Mediului (Dealului de Mijloc). Pe coastele dealului a găsit poporul, umblând în pădure, între tufișele de afine, cuiburile de argint nativ în formă de sârmă, de mușchi și în buchete cu frunze de argint. Ieșirile uriașe la suprafață a filoanelor de metal, acolo unde azi se văd exploatările la zi ruinate, surpări uriașe și peșteri mari de exploatare, au arătat la suprafață locul metalelor strălucitoare.
Astfel s-au descoperit comorile Dealului de Mijloc. Nu peste mult s-au zidit pe partea de sud, împresurată de stejari, a dealului de Mijloc și pe terenul numit „Păpuros” între copacii de castan, primele crame și locuințe miniere pe terenul cu tufiș de mure. În apropierea berăriei vechi, la poalele de est a muntelui Șomoș, s-a format o colonie minieră mai mică, cu o piață pentru vânzarea alimentelor. Mai târziu una mai mare în valea „Învârtitoarei” și pe șesul păduros a lacului „Pintea Viteazul”(Bodi). Deci exploatarea minieră antică a existat și pe aceste regiuni. Lângă cele 4 mine de la dealul „Zubac”a fost colonia minieră cea mai sus, cu halde de mină și în multe locuri cu zgura acelei topitorii, care înainte de năvălirea tătarilor din 1717, a funcționat în deplin. Piesele prețioase și zgura topitoarelor au fost aduse spre preschimbare cu 67 ani mai înainte de minerul Toth Samuil.
Pe câmpul de pe terenul numit „Păpuros” s-au ținut cele dintâi târguri cu muzică de lăutari (s-au vândut aici următoarele articole: făina, slănina, opinci și vin în butoaie). Mai târziu până la anul 1277 piața târgurilor era o grădină de pe lângă galeria străveche „Nicolae” care teren pe atunci se numea „Câmpul Pâinei”. La capătul de jos al orașului pe partea stângă a râului „Zazar” cu 250 ani mai înainte a funcționat încă o topitorie orășănească. Din zgura ieșită de aici și acuma se pot găsi piese (bucăți) în pământul de la țărm.
Minele cele mai vechi în Dealul de mijloc sunt: Leppeni, Alexandru, Domnișoara și Vențelslav. Iosif Krassai, director miner a găsit în anul 1800 în mina Leppeni candele minere de lut, având greutate de 25-30 gr. și mai multe unelte minere din timpul romanilor. Tot astfel de lucruri au găsit minerii în mina „Pokol” în anul 1880 și în minele Vențelslav, Domnișoara, Alexandru. Din cele ce s-au găsit se poate deduce că minele mai sus menționate au fost în exploatare deja în anii 300-400 î.d. Cristos. Pe lângă acestea se invocă banul de argint „Faustina Diva”din anul 140 după Cristos și asul roman „Constantin” din anul 340 și banul de bronz „Antonius”.
În timpul dominației romane au fost începute deja mai multe exploatări miniere din dealul „Mons Medius” cu mai multe galerii. În galeriile de jos ale minei „Negru”precum și în mina „Usturoiu”s-a lucrat cu icuri și cu dalta. Mina „Ocna morarului” din „Dealul de mijloc” a fost denumită după un sclav roman care în timp ce muncea la o exploatare a descoperit mina de acolo, unde a aflat minereuri bogate.
Exploatarea minieră a Dealului de mijloc a avut o perioadă înfloritoare a dezvoltării, atunci când minerul, ca mic acționar în calitate de proprietar, însuși el exploata mina, când nu departe de la suprafață a găsit minereul bogat și umplându-și cu acesta traista sa de piele, pleca din mină. După o astfel de muncă ușoară de 2-3 zile, petrecea pe urmă 2 săptămâni. Exploatările vechi au fost începute odată cu ziua onomastică a minei și se făceau cu această ocazie mari chefuri”.
Text: Gheorghe Muntean; Sursa Gheorghe Muntean, O istorie a mineritului din orașul Baia Sprie, lucrare în manuscris.
Foto – Baia Sprie – Dealul Minei în anul 1900