Zâmbete, bucurie și mult suspans la Jandarmeria Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Zâmbete, bucurie și mult suspans – acestea au fost ingredientele care au condimentat o zi perfectă – Ziua Porților Deschise.

Peste 2000 de copii au ales să îi însoțească ieri pe jandarmi în misiunea lor de a captura zâmbete și de a răspândi bună dispoziție. Așa că, odată ajunși la Jandarmeria Maramureș, micuții au încercat cu entuziasm toate materialele din dotare: scuturi, căști, pistoale mitralieră sau vestele antiglonț, au studiat autospecialele și au produs o adevărată simfonie a girofarurilor pentru o distracție pe cinste. Au discutat cu jandarmii montani despre drumeții și animale sălbatice și „au pus țara la cale” pentru o ieșire în natură în Săptămâna Verde.

”Însă, momentul cel mai spectaculos a fost cel în care jandarmii, ajutați de câinii lor, au prins un infractor periculos și l-au imobilizat. Focurile de armă au fost parte din poveste, așa că cei mici nu s-au speriat și au așteptat cuminți finalul fericit. Binele învinge întotdeauna.

Valul zgomotos de aplauze i-a încurajat pe jandarmi să-l captureze din câteva mișcări și pe inamicul refugiat în clădire, pe care l-au prins acolo coborând în rapel tocmai de pe acoperiș și intrând pe geam în încăpere. Câteva fumigene au arătat cum folosesc jandarmii masca de gaze când situația o impune. Inamicul a fost capturat și misiunea îndeplinită cu succes.

Iar după atâta acțiune, copiii s-au delectat cu vizionarea expoziției de desene alcătuită tocmai din desenele lor și pregătită special pentru ei. Căutarea desenului propriu pe imensele panouri pline cu desene a fost un prilej de bucurie și încântare”, arată Jandarmeria Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut