Asociaţia „Voluntari salvaţi animalele Baia Mare” a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că demarează o nouă campanie de sterilizări GRATUITE, în sistem de „ajutor reciproc” sau subvenţionate. Reprezentanţii asociaţiei transmit celor interesaţi că există mai multe modalităţi în acest moment de a steriliza animalele şi puteţi obţine mai multe informaţii, accesând pagina https://www.facebook.com/VoluntariSalvatiAnimalele/.
De ce sterilizăm?
- pentru sănătatea şi liniştea animalului
- pentru reducerea numărului (actual imens!) al animalelor nedorite
- pentru a lăsa loc la adopţii celor de pe străzi
- pentru că aşa se procedează într-o societate educată şi civilizată
- pentru că medicina veterinară a evoluat şi această intervenţie e una de rutină, chiar şi la vârsta de câteva luni. Animalul NU TREBUIE să facă o tură de pui înainte de a fi sterilizat şi NU are nevoie de plăcerea împerecherii.
- pentru că aşa prevede legea, mai arată Voluntarii salvaţi animalele Baia Mare.