Consiliul Județean Maramureș a adoptat cu unanimitate de voturi, hotărârea prin care Organizația de Management a Destinației (OMD) Maramureș își va muta activitatea în sediul Consiliului Județean, situat pe strada Gheorghe Șincai, acolo unde își desfășoară activitatea și echipa administrativă a județului.
În locul eliberat de OMD, situat pe strada Petofi Șandor va fi relocat Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), o instituție de maximă importanță pentru copii, părinți și profesori, care până acum funcționa într-un spațiu privat pentru care Consiliul Județean plătea chirie lunară de mii de euro.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat: ”Această decizie este parte a planului nostru de restructurare și eficientizare a cheltuielilor, absolut necesar într-un an financiar dificil pentru Maramureș. Nu putem justifica cheltuieli inutile când avem soluții mai bune la îndemână. Am considerat oportun ca OMD, care este o organizație cu un număr redus de angajați, să își mute activitatea în sediul Consiliului Județean, unde va fi mai bine integrată în activitatea administrativă. Astfel, vom putea colabora mai eficient și vom avea un control mai clar asupra activității lor.”
De asemenea, președintele Consiliului Județean a subliniat că această măsură va elimina o cheltuială inutilă, permițând utilizarea mai responsabilă a resurselor publice: ”CJRAE are un rol esențial în sprijinirea elevilor, părinților și profesorilor, iar mutarea sa într-un spațiu corespunzător, deținut de Consiliul Județean, era o necesitate. În același timp, OMD trebuie să demonstreze mai multă eficiență și creativitate în promovarea Maramureșului, fără a mai beneficia de alocări financiare exagerate, cum s-a întâmplat în trecut. Nu vom mai permite risipa banului public!”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Decizia de mutare a OMD a fost adoptată cu unanimitate de voturi de consilierii prezenți la ședință, demonstrând un consens clar în ceea ce privește nevoia de optimizare a cheltuielilor și de utilizare mai eficientă a resurselor județului.