Aproape 2500 de persoane din comunităţile vulnerabile ale Municipiului Baia Mare au primit pachete cu produse de igienă personală

1 minute de citit
- Publicitate -

Aproape 2500 de persoane din comunităţile vulnerabile ale Municipiului Baia Mare au primit pachete cu produse de igienă personală. Acţiunea de distribuite a kit-urilor de igienă s-a derulat pe parcursul acestei săptămâni, în zone precum Craica, Pirită, Gară, Cuprom şi Ferneziu.

”Astfel au fost distribuite peste 910 Kit-uri de igienă personală, pentru 2440 de adulţi şi copii, respectiv peste 714 familii din comunităţile vulnerabile identificate pe raza Municipiului Baia Mare. De aceste produse au beneficiat şi 40 de familii de refugiaţi din Ucraina, care au solicitat recent sprijin din partea Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare.

DAS, prin Serviciul Logistică Medicală Comunitară, cu sprijinul UNHCR România, urmăreşte, prin acest demers, ameliorarea condiţiilor de trai şi îmbunătăţirea stării de sănătate din comunităţile informale, precum şi din comunitatea de refugiaţi proveniţi din Ucraina”, arată Direcția de Asistență Socială Baia Mare.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut