Astăzi, după un îndelung proces de evaluare, Primăria Vișeu de Sus a primit decizia de contractare, adică certitudinea obținerii finanțării necesare modernizării drumului Valea Râului – de la pod Valea Scradei până la pod Novăț (asfalt, ziduri de sprijin, pista de biciclete, infrastructura necesară, etc), pe întreaga lungime de 7 km, precum și achiziția a 2 noi autobuze electrice si sistem de taxare, mobilier urban și stații de bus.
”Proiectul, cu o valoare totală de 69.239.563,19 lei, va reuși să transforme radical această zonă atât de deosebită, deschizând astfel accesul către niște zone incredibil de frumoase pe care, alături de dumneavoastră, vom avea grijă să le punem în valoare!
După introducerea rețelelor de apă potabilă și gaz, care vor avea loc această primăvară/vară, vom demara, în cel mai scurt timp posibil, și lucrările premergătoare asfaltării și toate celelalte lucrări din cadrul acestui proiect, dând astfel STARTUL construirii unei noi zone de agrement extraordinară, pe care s-o valorificăm cât mai mult și cât mai bine posibil – Poiana Novăț!”, a precizat primarul Vasile Coman.