„Erau mai mulți părtași de moară, câte trei, patru zile era moara unuia, trei, patru zile a altuia. Duceai și măcinai, nu ne lua din sac numa un ptic de mălai, cu noapte, cu zî, tăt măcina. Atâtea mori o fo în satu nost, duceau oamenii grâu, mălai. Ne tâlneam câte trei, patru când ne chema moraru după sac. Măcina poate și câte 30 de saci, că era moară pă apă.
Și mergeam și ne întâlneam cu vecinii la moară și stam în povești. Poate nu era încă ieșit din coș ziptu (sacul pe care-l luai în spate). Și mai întrebai morariu, mai povestei și de cela și de cela, îi pomeneai pe toți până ajungeai mai din jos de sat, stam acolo în moară și povesteam. Și de eram numa sângură povesteam cu morariu și morărița. Apoi tare mândru horea morărița în grumaz și m-o învățat și pă mine”. (Povestită de către Maria Buda, 75 ani, Ungureni)
✍Corina Isabella Csiszar (Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş)
📷 Gheorghe Petrila