Jandarmii montani s-au întâlnit cu 90 de copii de la Școala Dimitrie Cantemir din Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

Jandarmii montanti au întâlnit ieri 90 de copii la Școala Dimitrie Cantemir din Baia Mare, unde au fost invitați să le vorbească despre activitatea lor.

”Am ales să discutăm despre siguranță și responsabilitate pe munte, pe pârtiile de schi sau de sănii:

– echipament adecvat sezonului rece: bocanci, trening, jachetă impermeabilă;
– rucsac dotat corespunzător: apă, lanternă, trusă de prim ajutor;
– grijă pentru protejarea naturii.

Le-am arătat celor mici câteva materiale pe care le folosesc jandarmii montani în misiunile lor și le-am explicat cum se utilizează acestea. Bineînțeles, cei mici au fost curioși să le încerce pe fiecare în parte, de la cască și busolă, până la echipamentele de cățărat pe munte sau dispozitivele de prins șerpi.

Încântarea de a ne vedea a fost însoțită și de curiozitatea de a afla dacă ne-am întâlnit vreodată cu animale sălbatice pe traseele montane sau am dacă am fost mușcați de șerpi”, arată Jandarmeria Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut