„Fii inteligent, nu violent!” – mesajul polițiștilor Biroului Siguranță Școlară adresat elevilor

2 minute de citit
- Publicitate -

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară apreciază interesul elevilor și al cadrelor didactice pentru susținerea unor ore preventive, în cadrul cărora cei mici să afle răspunsuri la întrebările care îi preocupă și care îi pot scuti de neplăceri.

Astfel că de îndată ce au fost reluate cursurile școlare, polițiștii au răspuns „prezent” întâlnirilor interactive cu elevii și au ajuns la începutul acestei săptămâni în patru unități școlare.

La fiecare discuție, polițiștii aduc în prim plan sfaturi care pot contribui la creșterea gradului de siguranță:

– Nu folosi un limbaj violent şi nu răspunde agresiv la provocări! Fii inteligent, nu violent!
– Adresează-te unu adult (profesor sau părinte) şi solicită sprijin ori de câte ori eşti ameninţat sau şicanat de alţi colegi.
– Dacă se întâmplă să asişti la o ceartă sau o altercaţie, nu interveni în mod direct, întrucât intenţia ta de aplanare poate fi greșit înţeleasă şi poţi deveni, fără să vrei, parte activă în conflict.
– Nu accepta propunerile de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, distrugeri, violenţe verbale şi fizice.
– Chiar dacă ai fost lezat, fizic sau moral, nu alege calea unei răzbunări personale. Adresează-te adulţilor pentru a nu da amploare conflictului.
– Nu împărtăși informații personale sau fotogrfii cu necunoscuți, pe rețelele de socializare.
– În cazul unor situații de urgență, apelați 112!

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut