Se lucrează la reorganizarea administrativ-teritorială a României

2 minute de citit
- Publicitate -

Consiliul Politic Național al PSD a mandatat președintele partidului să inițieze procesul de reorganizare administrativ-teritorială a României printr-un proiect de lege. Aceasta implică o redesenare a județelor și, posibil, o redefinire a localităților.

Șeful Executivului va elabora proiectul de lege alături de o comisie special constituită în cadrul PSD. Din această comisie vor face parte președintele Camerei Deputaților, președintele Asociației Municipiilor, președintele Uniunii Consiliilor Județene, prim-vicepreședintele PSD Daniel Băluță, vicepremierul Marian Neacșu, doi primari PSD de municipii, doi primari de orașe și doi primari de comune.

Proiectul de lege va fi elaborat de comisia din cadrul PSD, urmând să fie negociat în cadrul coaliției guvernamentale și, ulterior, depus spre dezbatere și aprobare în Parlament.

Anul trecut USR a depus un proiect de lege pentru reforma teritorială. Acesta prevedea doar 8 județe și orașe cu minimum 20.000 de locuitori.

Cele 8 județe ar trebui să fie, în opinia celor ce au depus acest proiect de lege:

  • Nord-Est (cu actualele județe Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui)
  • Sud-Est (care să conțină Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea)
  • Sud-Muntenia (în care să intre Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman)
  • Sud-Vest Oltenia (care să cuprindă Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea)
  • Vest (cu actualele județe Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș)
  • Nord-Vest (în care să intre Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj)
  • Centru (cu Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)
  • București-Ilfov (cu Municipiul București și actualul județ Ilfov)

Vă reamintim faptul că, în acest moment teritoriul României este organizat în: județ, municipiu, oraș, comuna și sat.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut