Se schimbă buletinele! Vor fi emise cel puțin 3.350.000 de buletine electronice în acest an. Cipul folosit este avansat, având o interfață duală (contact și contactless) și mult spațiu de stocare.
MAI a estimat că, în 2025, vor fi emise cel puțin 3.350.000 de buletine electronice. Acestea vor fi eliberate doar la cererea cetățenilor.
Principala funcție a cărții electronice de identitate va fi de a permite autentificarea în sistemele informatice ale autorităților, inclusiv în sistemul de sănătate. Printre serviciile propuse se numără:
- înregistrarea reședinței;
- eliberarea automată a certificatului de domiciliu;
- eliberarea automată a certificatului de domicilii anterioare;
- schimbarea adresei de domiciliu;
- trimiterea cererilor pentru corectarea datelor personale;
- transmiterea și primirea acordurilor, cum ar fi consimțământul pentru închirierea unui spațiu;
- verificarea valabilității documentelor de identitate;
- verificarea datelor personale, inclusiv istoricul acestora în Registrul Național de Evidență a Persoanelor;
- programarea online pentru diverse servicii;
- reînnoirea certificatului digital de semnătură electronică;
- crearea unui document digital care să înlocuiască fizic cartea de identitate, pentru a putea fi folosit pe un dispozitiv mobil.