Remember Ion Iuga: atitudine nonconformistă dar comunicativ, deschis dialogului, poetul a legat prietenii durabile cu mulți sigheteni

Poetul IUGA Ion se naște în ianuarie 1940, în comuna Saliștea de Sus, judetul Maramureș. Poetul s-a simțit legat de locurile natale, revenind cu regularitate acasă, participând la evenimentele culturale din Maramureșul Voievodal.

A fost prezent la multe din edițiile Festivalului de poezie de la Sighetu Marmației, remarcându-se prin atitudinea sa nonconformistă dar comunicativ, deschis dialogului, a legat prietenii durabile cu mulți sigheteni. Am avut onoarea să mă număr printre cei apropiați, îndrăznesc să spun: prieten. M-a vizitat acasă, unde, în liniște, am purtat convorbiri interminabile.

Ion Iuga debutează cu reportaje în ziarul băimărean „Pentru socialism” (1959) și cu poezie în „Luceafărul” (1963). În 1968 îi apare întâia carte, „Tăceri neprimite”, cuprinzând o succintă prezentare critică, în care I. Negoiţescu remarca „o nelinişte primară, ce corespunde instinctului sexual pur” şi îl califică pe autor drept un „notar al fărâmiţării umane”.

A fost redactor la revista „Familia” (1964-l968) iar din 1973, timp de mulţi ani, va fi director al unor cinematografe din Bucureşti („Viitorul”, apoi „Doina”), pe care le transformă, programând constant numai filme de excelentă calitate artistică, în adevărate centre de cultură şi educaţie estetică, pepiniere de cinefili şi locuri de întâlnire ale cinefililor avizaţi.

Versurile de început atestă o firească oscilaţie între mai multe maniere, caracterizate fie de narcisismul erotic, fie de afectarea „delirului” verbal şi a exprimării obscure, ca şi de retorica imnică, asociată cu viziunea folclorizantă şi mitologizantă. Îmbinate în proporţii diferite, aceste elemente aveau să se regăsească în întreaga creaţie lirică a lui Iuga. Poetului i-au fost uneori reproşate versatilitatea stilistică, multiplicarea uneori deconcertantă a formulelor discursului liric, desele schimbări de registru. De fapt, pluralitatea expresiei, coexistenţa faţetelor diverse reprezintă însuşiri definitorii ale profilului său liric.

Relativ prolific – unsprezece cărţi în 20 de ani – poetul nu a putut evita instalarea într-un anumit manierism şaptezecist, deşi originalitatea tonului nu îi poate fi contestată.

Laurenţiu Ulici semnala însuşiri precum „energetismul, orgoliul mesianic, grandilocvenţa epatantă, logoreea narcisiacă, vehemenţa afectivă şi angajamentul istoric”, remarcând că numai ultimul avea să se manifeste constant de-a lungul întregului traiect liric al lui Iuga. Observaţia este în esenţă corectă: se reţin în primul rând obsesia unei mitologii rustice, ancestrale, de sorginte dacică (deşi sunt evocate şi „săbiile izvoarelor latine”), apoi filonul glorificării măreţiei voievodale, celebrarea marilor momente ale istoriei naţionale, mitologizate prin recursul la o retorică solemnă şi totodată ardentă (câteva titluri de poeme: Mihai Voievod, Motiv de baladă, Dacica, Voievozii, Ţara mea de inimă şi grai…).

Poezia patriotică neotradiţionalistă a lui Iuga, de certă vibraţie lirică, exaltă valori perene, istoria retrăită afectiv, ţara şi neamul, ascendenţa, eroii iluştri sau anonimi. Tonul este menţinut între limitele unei estetici „modernizate”, şi poate convinge. Poetului îi este firească şi postura de „cetăţean”, el perorând, cu discretă vigoare, pe tema vicisitudinilor veacului: e, în fond, un răzvrătit împotriva unor nedreptăţi neprecizate – ale istoriei şi ale actualităţii (obiectul revoltei rămâne relativ nebulos, dar tensiunea „insurecţiei” verbale denotă un sentiment poetic real). În asemenea ocazii tonul e rece, deloc calofil, în pofida aparenţei artificiului şi a afectării, demersul liric respiră aerul autenticităţii.