Revelion în siguranță! Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie la cumpăna dintre ani

3 minute de citit
- Publicitate -

În următoarele zile, inclusiv în noaptea dintre ani, polițiştii maramureşeni vor fi în continuare la datorie și vor acționa pentru prevenirea faptelor ilegale, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru a interveni rapid în sprijinul cetățenilor, în cazul sesizării unor evenimente neplăcute.

Astfel, poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase vor acţiona zilnic, în special în zonele aglomerate sau în cele în care se anticipează prezenţa unui public numeros, astfel încât bucuria trecerii în Noul An să nu fie marcată de incidente deplăcute.

”Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice pentru încurajarea unei conduite prudente la volan, fluidizarea traficului dar și pentru depistarea, respectiv luarea măsurilor legale față de cei care pun în pericol siguranța pe drumurile publice conducând cu viteză, în stare de ebrietate sau sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, în cadrul activităților, polițiștii vor utiliza aparatura radar din dotare și aparatele etilotest și drugtest.

Specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor continua activitățile pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice. Vă reamintim gradul de periculozitate pe care îl poate reprezenta utilizarea necorespunzătoare, context în care vă reamintim că articolele pirotehnice NU se utilizează:

a) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
b) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
c) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
d) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
e) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
f) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute! Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!”, precizează IPJ Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut