În satele maramureșene, iarna transforma spațiul cotidian într-un loc al întâlnirii și al jocului, unde săniușul devenea una dintre cele mai așteptate activități ale copiilor. Astfel de amintiri sunt rememorate de Ileana Drăguș (Lenuș), care evocă copilăria petrecută în satul natal Oncești, descriind locurile, obiceiurile și obiectele care au marcat jocurile de iarnă ale generației sale.
”A fost odată… Să îți amintești copilăria înseamnă să retrăiești vârsta bucuriilor, a imaginației, despre tărâmul poveștilor, despre o lume unde totul este posibil. O lume mirifică unde ne pierdeam în jocuri cu sania pe dealuri înzăpezite sau pe gheața sticloasă.
Într-o astfel de lume ne poartă Ileana Drăguș, (Lenuș), la săniuș pe derdelușurile din satul ei natal, Oncești. „Mie tare mi-o plăcut săniuța. Ne adunam coconi de aceeași vârstă. Era o coastă în capătu’ grădinii de la casă, ce dădé înt-un zăvoi, unde o fo’ oaricând o moară veche. Și acolo ne ducem cu sania, mai rar, că era tare abruptă coasta și greu de urcat înapoi, da săniușu era bun.
Da’ ne mai ducém și în capătu’ uliții. Acolo era alt pericol, era destul de aproape de râul Iza. Tata făcé săniuță din lemn și puné o ață la ea. Și pă uliță ne trăgém unu’ pă altu’ . Ca să protejeze copiii, să nu ptice di pă sanie, să puneu niște coarne ca de berbec din lemn. Șidé tata pă un scaun și aducé poptiru de șmirghel și freca bine tălt’ile (tălpile) și ștopte (scuipa) pă ele. Apoi le freca cu o cârpă aspră din câlți, ca să alunece săniuța bine”, relatează Corina Isabella Csiszár din cadrul Centrului Culturii Tradiţionale Maramureş.
MaramuresOnline.ro
📷Mihai Ian Nedelcu;
Dan Dinescu
