Scriu despre educație, pentru că dacă ar fi să scriu despre oameni, aș scrie cu dezamăgire.
Scriu despre educație, pentru că dacă ar fi să scriu despre liderii partidelor politice și jocurile lor mârșave în drumul spre prostirea celor mulți, aș scrie cu suferința celor mulți care trăiesc de pe o zi pe alta, renunțând cu fiecare zi ce trece la alte lucruri esențiale pe care nu și le mai permit.
Apropos! Imediat după alegeri am fost apostrofată (sunt un soi de oameni care nu au înțeles că în cazul meu cenzura nu funcționează) că am îndrăznit să spun public că în România nivelul de viață e unul din ce în ce mai jos (n-o să vă spun și despre amenințările care mi s-au adus și nici de cine. Sunt din partea celor pe care i-am promovat gratis. Ele sunt predictibile, având în vedere că ocup o funcție).
Am o întrebare și apoi voi scrie despre educație în continuare: voi cei care vă credeți în continuare la butoane, fix așa rău ați pierdut contactul cu realitatea, încât n-ați observat că au sărit butoanele de la locul lor? Aveți impresia că sunteți inefabili în micimea jocurilor murdare pe care le faceți?
Alo! Se schimbă vremurile! Se trezește poporul!
Scriu despre educație, fac educație, promovez bune practici în educație și învățământ, dar dincolo de toate sunt OM.
Am dreptul la opinie (în afara serviciului).
Pentru ca eu să pot să-mi exprim liber opinia, au murit în decembrie ’89 oameni nevinovați.
De când mă știu am analizat oamenii din jurul meu după grila mea de valori. Deși locuiesc într-o zonă înconjurată de stâne, spiritul de turmă nu a ajuns și la mine. Aud atacul lupilor noaptea (vă sună cunoscut?). Aud zbierătele mieilor sacrificați (și asta parcă ne e familiar, nu?).
Văd câinii cum se bat de la oasele vreunei mioare din care s-a făcut guiaș ( nici de asta nu suntem străini, nu?).
Dar hai mai bine să scriu despre educație.
Recunosc că am fost sceptică la început când generalul mare a dorit să revitalizeze inspecția școlară axându-ne pe prezența noastră în școli prin asistențe la lecții. Am fost de-a dreptul incisivă, nu cu ideea în sine, care este una foarte bună, ci aveam reținerile mele pe care nu le voi dezvolta aici, dar vă garantez că sunt cât se poate de pertinente, în contextul în care posturile de inspectori sunt decise în majoritate de oameni din afara sistemului.
Culmea e că ideea s-a materializat, puțin cu reticența firească a oricărei schimbări și, după nici 3 luni de la implementarea ei, a devenit o normalitate.
Ce trebuie să știe cadrele didactice este că scopul asistențelor noastre la ore, în cadrul inspectiei școlare, nu este acordarea de calificative care să ierarhizeze oamenii sistemului, nu este intenția de a pune presiune pe profesori, ci de a crește calitatea actului instructiv-educativ.
O discuție metodică este întotdeauna binevenită, indiferent de experiența pe care o ai în sistem.
Am văzut în viața mea profesională sute de lecții și am ținut tot atâtea model pentru elevii Liceului Pedagogic, dar încă mai am de învățat chiar și de la cei tineri.
Deci, aceste asistențe la lecții ne oferă oportunitatea împărtășirii de idei, experiențe, ne oferă cadrul să ne apropiem de colegii din școli, să-i cunoaștem și nu doar să facem monitorizare sau control, ci să începem întâi cu îndrumarea.
De fapt acesta ar fi cursul firesc al procesului de îmbunătățire a lucrurilor din educație: îndrumare, monitorizare și apoi control.
Azi am scris despre educație!
Natalia FORNVALD