4 noi blocuri din Baia Mare vor fi reabilitate

2 minute de citit
- Publicitate -

Blocurile 9, 11, 12 și 14 de pe bulevardul Unirii din Baia Mare vor fi reabilitate. Primăria a depus cererea de finanțare și a demarat între timp procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru lucrările necesare. Valoarea obiectivului de investiții se ridică la peste 43 de milioane de lei.

”Continuăm să reabilităm blocurile din Baia Mare! Am depus deja cererea de finanțare și, între timp, am demarat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru lucrările de reabilitare a 4 noi blocuri din municipiu.
Știm cu toții că avem o problemă care ține, printre altele, de imaginea orașului nostru, atunci când vorbim despre starea multor clădiri vechi, publice sau private.

Consider că este obligația noastră să ne ocupăm de aceste imobile, să nu mai avem fațade care cad pe troutare și pun în pericol cetățenii, să scăpăm de imaginea blocurilor gri și degradate, în special a celor din mijlocul orașului. Mai ales în contextul în care există axe de finanțare deschise și care pot fi accesate pentru astfel de lucrări, respectiv de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe. Sunt lucrări prin care reabilităm energetic aceste blocuri, creștem calitatea vieții locuitorilor și împrospățim în același timp și imaginea orașului.

Valoarea obiectivului de investiții se ridică la peste 43 de milioane de lei. Am depus cererea de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 pentru reabilitarea unui nou lot de blocuri. Este vorba despre imobilele cu numerele 9, 11, 12 și 14 de pe bulevardul Unirii. Între timp, așa cum am procedat și în cazul altor obiective de investiții, am prioritizat acest proiect, am parcurs pașii procedurali și am demarat procedura de achiziție publică pentru lucrările aferente. Iar atunci când vom semna contractul de finanțare vom avea deja un constructor și vom putea să dăm startul lucrărilor fără să mai pierdem timpul”, a declarat primarul Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut