Sesiuni de informare ale poliției în mai multe școli din Maramureș

3 minute de citit
- Publicitate -

Crearea unui mediu sigur și sănătos pentru elevi este o prioritate a polițiștilor maramureșeni. Prin implicare activă, săptămâna aceasta polițiștii de prevenire au participat la sesiuni de informare la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare, Liceul Tehnologic „Alexandru Filipașcu” Petrova, Școala Gimnazială Valea Vișeului și Școala Gimnazială Vima Mică, atât pentru prevenirea infracționalității, cât și pentru educarea elevilor cu privire la comportamentele riscante și consecințele acestora.

”Dezvoltarea unui raport de încredere între elevi și polițiști se bazează pe întâlniri directe cu aceștia prin care, noi polițiștii, ne dorim ca aceste activități preventive să îi ajute în viața de zi cu zi, să fie conștienți de riscurile la care se expun în anumite situații și să adopte un comportament responsabil în societate.

Polițiștii s-au întâlnit cu elevi de ciclu primar, gimnazial și liceal. Temele abordate au fost diverse și adaptate vârstei. Astfel, cu cei mici, polițiștii au povestit despre siguranța lor la școală și pe stradă, despre comunicare, relații, drepturi și obligații, precum și în ceea ce privește educația rutieră.

Din punct de vedere a responsabilității pe care aceștia trebuie să o dețină, polițiștii au discutat despre răspunderea contravențională și penală, despre consecințele infracțiunilor comise cu violență, dar și prevenirea bullying-ului, prin expunerea Campaniei „Tăcerea e tot violență, vocea ta e soluția”.

Pentru că elevii petrec tot mai mult timp în mediul online, polițiștii au abordat și dezbătut tema siguranței în mediul online, pericolele cu care se pot întâlni în lumea virtuală și modalitățile prin care se pot proteja. O altă temă abordată a fost prevenirea și combaterea consumului de droguri. Elevii au aflat despre efectele acestora asupra sănătății fizice și psihice, dar și impactul pe care îl poate avea asupra vieții lor personale, educaționale sau sociale. Polițiștii au subliniat importanța luării unor decizii informate și responsabile cu privire la pericolul acestui fenomen.

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare, polițiștii au abordat tema discriminării, prin Proiectul „Fără discriminare!” Elevii au aflat care sunt criteriile de discriminare, formele de discriminare, cui se pot adresa dacă identifică un comportament discriminatoriu. Au aflat că există legi și instituții care apără drepturile și libertățile omului. Polițiștii i-au încurajat să ia decizii responsabile, să respecte legea și să raporteze orice situație suspectă sau comportament deviant! Suntem la datorie să îi protejăm!”, arată IPJ Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut