Județul Maramureș, reprezentat prin proiectul „Împreună pentru o bucurie comună” la concursul național de proiecte de voluntariat

2 minute de citit
- Publicitate -

Concursul național de proiecte de voluntariat implementate în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, derulat în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, și-a desemnat câștigătorii în cadrul etapei naționale, desfășurate la Sihăstria Putnei, în zilele de 24-27 octombrie 2024. În urma jurizării la nivel județean, pentru această etapă s-au calificat 27 proiecte care au obținut locul I.

Județul Maramureș a fost reprezentat prin proiectul „Împreună pentru o bucurie comună”, realizat la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, coordonat de prof. Stan Cristina Elena, Pop Mariana și Man Alexandra Diana.

”Scopul proiectului a fost de a sensibiliza elevii, cadrele didactice și membrii comunității cu privire la dificultățile pe care le întâmpină persoanele defavorizate și ajutorarea acestora prin strângere de fonduri și activități caritative și de voluntariat.

Pentru atingerea obiectivelor, elevii și profesorii din școală au realizat activități variate, care s-au bucurat de interes, implicare, dăruire, iubire și aprecieri atât din partea participanților, cât și a beneficiarilor. Amintim câteva din acestea: realizarea felicitărilor de Crăciun, de Anul Nou și de 8 Martie; învățarea de colinde, versuri și cântece tematice; ateliere de creație, Târgul de Crăciun, pregătirea darurilor oferite cu ocazia vizitelor la persoanele defavorizate și la centrele sociale, „Un zâmbet în prag de sărbătoare”, „Colinde, colinde” la Biserica „Înălțarea Domnului” Târgu Lăpuș, seara creștină „Cuvântul care vindecă”, „Rostire și simțire creștină”, „În vizită la tanti Hermina”.

În urma prezentării proiectului în fața juriului (președinte dl conf. univ. dr. Vasile Timiș), acesta a fost răsplătit cu Premiul Special. Felicitări tuturor celor care s-au implicat în derularea proiectului!”, precizează ISJ Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut