Am auzit, recent, două remarci făcute de persoane dragi și am rămas fără reacție. Pe de o parte mi s-a spus: Îți cer scuze pentru momentele acelea în care știu că nu fac bine ceea ce fac, și totuși sunt nevoit. Mă gândesc la tine și parcă trec mai ușor peste tot… Pe de altă parte mi s-a spus: Întotdeauna când sunt pe punctul de a greși, mă gândesc la tine și, chiar dacă greșesc, știu că am un punct de reper…
Nu sunt eu demn de nici una din remarci. Probabil că nici nu trebuia să le aud; însă, ascultându-le, îmi dau seama de cel puțin două concluzii: în primul caz – și ni se întâmplă tuturor în viață – suntem nevoiți, constrânși, forțați să facem ceea ce nu vrem, dar nu avem de ales – și acest lucru e trist, mai ales în contextul secolului și al timpului pe care îl trăim.
Și nu e corect să depindem de alții, în ciuda voinței noastre, să fim sclavii – sau proprietarii – celorlalți, care să ne creioneze traseul vieții. Nu e corect ca oamenii mici să decidă în detrimentul nostru.
Îmi aduc aminte de sfârșitul unei rugăciuni pe care mi-o spunea bunica: și mă ferește, Doamne, de omul cu zilele în mână! Nu am înțeles mult timp această sintagmă și, întrebând-o, mi-a răspuns că e cazul oamenilor care ne fac rău, sau care chiar decid în mod negativ asupra zilelor noastre.
Și mă doare să am parte de astfel de oameni, sau să știu că astfel de oameni decid și limitează liberul arbitru al oamenilor frumoși din jurul meu. În al doilea caz, liberul arbitru este de partea noastră, dar tentația sau plăcerea de moment sînt mai puternice decît preceptele morale sau etica pe care o cunoaștem, dar ne place să o încălcăm. Nici aici nu e corect ca, știind limitele, să le încălcăm, avînd conștiința faptului că iertarea va fi, întotdeauna, acolo.
Cred că linia de mijloc trebuie să fie acolo unde noi înșine decidem asupra faptelor noastre, fără să îi afectăm sau să îi influențăm pe alții. Să facem cu bună știință lucruri și fapte care ne definesc, dar care nu au impact asupra sufletului celor din jur. Sau dacă influențează, să fie cu un mare plus, pentru ca zilele celor din mâna noastră să fie mai frumoase, iar cei care au parte de noi să se bucure – iar acest lucru să li se citească pe buze, nu pe scuze!
Mihai Pătrașcu
