”Ora de civilizație” alături de jandarmii maramureșeni

1 minute de citit
- Publicitate -

Aproape 500 de elevi maramureșeni au fost săptămâna aceasta beneficiarii activităților din cadrul programului național ”Ora de civilizație” elaborat de 𝐼𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑢𝑙 𝐺𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝐽𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑚𝑒𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒.

În această săptămână, jandarmii s-au întâlnit cu elevi ai Liceului Teoretic,,Petru Rareș”, ai Liceului Tehnologic ,,Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș, ai Colegiului Tehnic,,Anghel Saligny” și ai Școalii Gimnaziale ,,Vasile Alecsandri” din Baia Mare.

Împreună cu polițiști din cadrul 𝐼𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑃𝑜𝑙𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦ și cu reprezentanți ai 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑃𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒, 𝐸𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑒𝑟𝑒 s-a discutat despre:

📌 faptele antisociale ce pot fi comise de minori atât în cadrul școlar, cât și în afara acestuia;
📌elemente legislative referitoare la principalele infracțiuni prevăzute de Codul Penal;
📌 răspunderea contravențională și penală a minorului;
📌 consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale;
📌 modalitățile de sesizare ale faptelor antisociale;
📌 solicitarea ajutorului în caz de nevoie.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut