Se spune că oamenii cu adevărat valoroși au, dincolo de ceea ce ei reprezintă, un mare har, dat de puterea de a îi face pe ceilalți să vibreze.
Prin mâna lor, firele nețesute ale aurului divin se prefac în haine de lumină cu care reușesc să îi îmbrace pe cât mai mulți din jur. Cu cât sunt mai mulți cei care îmbracă haina de lumină a acestor creatori, cu atât acestora le crește valoarea și puterea de a da căldură și o stare de mai bine semenilor.
Un om de valoare este, prin tot ceea ce face pentru cei din jur, electrizant: fie că ține un discurs care înalță publicul, face ceva deosebit prin care stârnește admirația celor din jur, compune o muzică sau scrie un vers care merge direct la inima semenilor, îi vindecă prin puterea mâinilor și a minții pe ceilalți, gesturile și faptele lui devin motive de înălțare sufletească sau de vindecare trupească.
Oamenii din timpul lui îl recunosc și îl admiră. Astfel, oamenii de valoare sunt niște înainte-mergători, niște repere pentru cei din jur și pentru lumea timpului lor. În spațiul delimitat de existența – sau de ființarea – lor, oamenii de valoare adună admirația, recunoașterea sau respectul semenilor.
Noi ceilalți, care interacționăm cu ei și îi avem printre noi, ne putem considera privilegiați și mai bogați pentru că am cunoscut, cunoaștem și ne împletim destinele cu ei.
Personal, mi s-a întâmplat de multe ori doar să mă gândesc la oamenii cu adevărat valoroși pe care îi cunosc și, ca o reacție aproape spontană, să simt că devin mai bun.
Iar acesta este un alt har al oamenilor minunați din viața noastră: ei nu numai că fac să ne fie mai bine prin puterea darului lor, ci și ne fac mai buni.
Exemplul clasic este dat de unul dintre cei 4 apostoli, Ioan, care îl citează pe Iisus, în vorbele pe care I le adresează lui Toma: pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Ioan face aici, mesianic și anticipativ, o legătură admirabilă între prezentul unui spațiu în care o valoare este recunoscută în epoca sa și viitorul unui timp care va institui puterea Cuvântului.
Timpul este cel care cerne valorile, iar dacă praful, negura sau norii lui nu reușesc să acopere înainte-mergătorii diferitelor epoci, Adevărul, Frumosul, Binele sau Folositorul sunt atributele care transcend epoci.
Aceste atribute fac ca, dincolo de vremelnicia ființei, să îmbrace cât mai mulți oameni din locuri, timpuri sau culturi total diferite, haina de lumină a creatorilor.
O operă de artă este valoroasă în măsura în care autorul, de mult ieșit din spațiul contemporanilor, reușește să emoționeze, să înalțe, să dea prin funcția ei cathartică o stare eliberatoare de lanțurile timpului celui care ia contact cu această operă.
În acest caz valoarea nu se mai constituie doar în spațiu, ca și în cazul creatorilor contemporani, ci și în timp, prin conectarea ființei noastre la un (Ii)sus motivator. Astfel, prin operele de artă, prin creații, omul se conectează la creatorul lor și, prin extensie, la Creatorul lui.
Valorile – sau oamenii valoroși – nu sunt altceva decât treptele pe care noi urcăm, ajutați de cei care le-au conceput, scara nevăzută care unește pământul de cer, în drumul nostru continuu spre găsirea unui rost.
Mihai PĂTRAȘCU
