Printr-o postare pe contul său de Instagram, Eliza Buceschi, handbalistă originară din Baia Mare și-a anunțat retragerea de la echipa națională.
Eliza a evoluat de peste 100 de ori pentru echipa națională cu care a cucerit o medalie de bronz la campionatul mondial din 2015 fiind golghetera României la mondialele de anul trecut.
„Aventura mea alături de echipa națională a început în anul 2011 când am participat la primul meu turneu final alături de echipa de senioare. De atunci și până la sfârșitul anului trecut am răspuns cu mare bucurie fiecărei convocări pe care am primit-o, însă lucrurile nu au fost mereu atât de simple. În anul 2016 înainte de turneul preolimpic am suferit o accidentare serioasă la gleznă, însă cu ajutorul medicamentelor și infiltrațiilor am reușit să joc, fapt care a agravat situația și m-a făcut indisponibilă pentru tot restul sezonului. După Campionatul European din 2018, am avut nevoie de o intervenție chirurgicală, ceea ce m-a făcut să pierd din nou a doua jumătate de sezon. Și acestea sunt doar câteva exemple. În ciuda tuturor accidentărilor am continuat să răspund pozitiv convocărilor și a reprezentat o adevărată mândrie să fac asta. Însă, povestea ultimului Campionat Mondial este și cea care m-a făcut să iau decizia de a renunța la echipa națională . Pe tot parcursul turneului am jucat cu o accidentare care s-a agravat și care m-a făcut indisponibilă pentru următoarele 4 luni, ratând practic tot restul sezonului la echipa de club Rapid București, căreia îi mulțumesc că a fost alături de mine și m-a ajutat să trec peste aceste momente dificile . În toata această perioadă de după Campionatul Mondial și până la începutului acestui sezon nu am avut niciun contact cu vreun membru al staffului tehnic al primei reprezentative, timp în care s-au desfășurat și alte acțiuni ale echipei naționale. La finalul lunii august , după un meci din cadrul supercupei României m-am întâlnit întâmplător cu selecționerul României și într-adevăr i-am comunicat decizia de a mă retrage din cadrul echipei naționalei . Nu vârsta sau accidentările m-au făcut să iau această decizie, ci mai degrabă modul în care s-au desfășurat lucrurile după Campionatul Mondial, turneu în care am jucat practic la sacrificiu, în dorința imensă de a ne califica la turneul preolimpic.
În urma ultimelor speculații, am vrut să lămuresc această situație și să prezint motivele din spatele acestei decizii, decizie pe care mi-aș fi dorit să o comunic poate diferit ,dar cu siguranță întâmplările din ultimul an nu vor umbri tot ce am realizat sub tricolor și toate emoțiile trăite alături de fani.
Pentru mine echipa națională a reprezentat cel mai frumos capitol al carierei mele, un capitol care în ciuda celor prezentate mai sus a fost plin de momente extraordinare și sentimente de neuitat. Am câștigat o medalie, am fost și cu alte ocazii aproape de podium, am participat și la o ediție a Jocurilor Olimpice, iar pentru lucrurile astea Voi fi mereu recunoscătoare ca am avut șansa de a îmbrăca tricoul echipei naționale !
Astăzi se încheie acest drum pentru mine însă nu înainte de a le mulțumi colegelor, antrenorilor , membrilor staffului , apropiaților și mai ales fanilor care au fost alături de mine în această călătorie.
Mulțumesc! HAI ROMÂNIA ! „, a declarat băimăreanca Eliza Buceschi