Sărbătoarea Castanelor 2024 – un succes pentru Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

Primăria Municipiului Baia Mare mulțumește tuturor băimărenilor, organizatorilor și artiștilor care au contribuit la succesul de neuitat al ediției din acest an a Sărbătorii Castanelor. Timp de trei zile, municipiul Baia Mare a fost centrul distracției, artei și culturii din România, iar acest lucru a fost posibil datorită implicării și participării masive a băimărenilor.

Ediția din acest an, a XXIX-a, a marcat mai multe premiere, printre care o prezență record, cu peste 100.000 de participanți.

Ediția de anul acesta a adunat, de asemenea, cel mai mare număr de comercianți, un număr impresionant de evenimente sportive, culturale și artistice, dar mai ales cele mai mari încasări la buget din istoria Sărbătorii Castanelor! Țelul meu este ca, în următorii ani, Sărbătoarea Castanelor să se autofinanțeze, iar anul acesta am realizat un pas uriaș în acest sens. Bugetul alocat sărbătorii a fost de 2.000.000 de lei și am obținut aproximativ 1.000.000 de lei din sponsorizări și peste 800.000 de lei din închirierea domeniului public”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Un rol esențial în succesul sărbătorii l-au avut și forțele de ordine și serviciile de urgență, care au asigurat un climat sigur pentru desfășurarea evenimentelor.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut