Astăzi va avea loc evenimentul cultural-artistic FORZA ZU pe Aeroportul Internațional Maramureș, la care se preconizează prezența unui număr important de participanți. În acest context, Jandarmeria, ca instituție responsabilă cu măsurile de ordine și siguranță publică, sprijinită de celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, va fi prezentă atât în zona de desfășurare a evenimentului, cât și pe traseele de deplasare ale participanților.
”Menționăm că Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca va sprijini buna desfășurare a acestui eveniment cu efectivele și mijloacele din dotare. Atât premergător desfășurării evenimentului, cât și pe parcursul derulării acestuia, jandarmii clujeni vor acționa în cadrul patrulelor pedestre și echipajelor auto, fiind pregătiți să intervină în situația apariției unor încălcări ale normelor legale.
O atenție deosebită va fi acordată zonelor apropiate locului de desfășurare a evenimentului, inclusiv zonelor de acces, pentru a preveni aglomerările de persoane și pentru a preîntâmpina săvârșirea faptelor antisociale. De asemenea, vor fi constituite echipe mobile de intervenție pregătite să acționeze în orice situație.
Pentru a ne asigura că evenimentul se desfășoară fără incidente, vă propunem un parteneriat pentru siguranță și vă invităm să vă adresați cu încredere colegilor noștri de fiecare dată când situația o va impune. Puteți apela cu încredere la sprijinul jandarmilor, care vor fi pregătiți să intervină în cel mai scurt timp pentru a acorda ajutor cetățenilor.
Totodată, vă informăm că, potrivit prevederilor legale, anterior permiterii accesului în spațiul de desfășurare a evenimentului, participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv și al bagajelor efectuat de către firma de securitate, sub supravegherea forțelor de ordine.
Pentru a vă bucura în siguranță de programul evenimentului, vă îndemnăm să respectați legile și regulamentele în vigoare, să manifestați un comportament responsabil în relație cu ceilalți participanți, să evitați implicarea în acțiuni care pot produce tulburarea ordinii și liniștii publice, să acordați o atenție deosebită copiilor dacă sunteți însoțiți de aceștia și să aveți grijă de bunurile personale. De asemenea, vă recomandăm să nu veniți însoțiți de bagaje voluminoase.
Vă mulțumim pentru înțelegerea manifestată față de măsurile luate pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestui eveniment. Dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați sprijinul nostru sau apelați numărul unic de urgență 112”, arată Jandarmeria Maramureș.