Nivelul scăzut de precipitații înregistrat în ultima perioadă cumulat cu seceta prelungită cu care ne confruntăm, fac ca debitul de apă disponibil pentru preluare și tratare să fie unul extrem de scăzut.
În astfel de perioade caniculare, consumurile cresc în special din cauza unui tip de consum caracteristic zonelor periurbane, și anume a folosirii improprii a apei în diferite scopuri, altele decât cele prevăzute în contract.
Prin urmare, societatea Vital S.A. – Agenția Vișeu de Sus anunță că începând de astăzi, 20 august 2024, în intervalul orar 22.00 – 05.00 va fi presiune redusă / lipsă apa potabilă în Vișeu de Mijloc și Vișeu de Sus.
Programul de furnizare al apei potabile, către utilizatorii din zona amintită mai sus, se va menține până la reglementarea situației.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, societatea Vital S.A. recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada anunțată.
Măsurile de mai sus fac parte din “Programul de restricții în alimentarea cu apă potabilă “, întocmit de către SC. VITAL S.A. împreună cu reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș.
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, dispeceratul S.C. VITAL S.A. vă stă la dispoziție la numerele de telefon. 0262/215150, 1, 2 și 0362/401052, 3, 0372752661.
Folosirea rațională a apei este o responsabilitate comună atât a furnizorului, cât și a utilizatorilor !