Pare că bunul Dumnezeu strânge rândurile în jurul Său, tot mai mulți oameni valoroși pleacă spre ceruri, să fie nemurire. Parcă nu se mai termină acest exod, sigur divinitatea cere sacrificii pentru răutatea din noi. Egoiști și întorși pe dos mai suntem noi, oamenii. Nefiresc oarecum.
Ultimul mare nume plecat, Alain Delon, lasă un imens loc gol în cinematografia mondială, dar nu numai. A fost un model de modestie îmbrăcat într-un uriaș talent. Iubitor de animale de companie, a fost mereu o apariție fantastică la orice eveniment.
„Nu a fost niciodată visul meu să fiu actor. Am intrat în profesie și am continuat să joc datorită femeilor și pentru femei”, scria actorul, la vârsta de 87 de ani, în prefața cărții care îi parcurge viața și cariera, „Alain Delon, Amours et Mémoires”, citând actrițele Brigitte Auber, Romy Schneider, Nathalie Delon, mama lui Anthony, fiul său cel mare, și Mireille Darc, precum și modelul Rosalie van Breemen, mama ultimilor doi copii ai săi.
„Monstrul sacru”, ce combinație ciudată de cuvinte, dar ce perfect se potrivește cu Delon. Ciudată viața asta. Sau moartea. Problema este că nu vine nimic din spate, rămânem goi, fără valori, fără viitor.
Acum bărbații se îmbracă în femei pe scena la Untold și tot tineretul cade pe spate de admirație. Mare noroc pe noi, că încă îl mai avem pe Florin Piersic, acest Margelatu al adolescenței noastre. Putem încă să avem model și echilibru. Apoi… Dumnezeu cu mila.
Într-o lume desacralizată, care l-a pierdut pe Dumnezeu, se vor ciocni o mulţime de idoli. Apariția celei de-a șaptea arte a dat mult de furcă bisericii, iar vedetele căţărate pe peliculă, laolaltă cu pasiunile, bravura şi dorinţele care au animat acţiunile lor, au concurat serios cu sfinții.
Am copilărit cu Zorro. Banditul acela care iubea săracii, un fel de Pintea al nostru. Închid ochii și îi văd, tineri, puternici, fabuloși. Delon și Piersic, Zorro și Pintea.
Poate și pentru că, în imaginaţie, toţi oamenii suntem eroi şi căutăm să ne identificăm cu cei ce întruchipează asemenea personaje. Cinematograful, un templu recunoscut al iluziei, exact cu asta se ocupă. Sau se ocupa.
Dan Cristian COARDĂ
