Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită, prin vot unanim, în anul 1961, de către Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial desfăşurat la Viena, la propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, iar data aleasă marca momentul deschiderii stagiunii “Teatrului Naţiunilor” din Paris, fiind sărbătorită anual, fără întrerupere, în întreaga lume.
În fiecare an, o personalitate marcantă din lumea teatrului transmite mesajul dedicat acestei zile. Primul mesaj, transmis la prima sărbătorire a acestei zile, în anul 1962, a fost redactat de Jean Cocteau, poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez, iar pe parcursul anilor personalităţi remarcabile ale culturii mondiale au transmis mesaje prilejuite de Ziua Mondială a Teatrului: Dario Fo, Arthur Miller, Laurence Olivier, Peter Brook, Pablo Neruda, Maurice Bejart, dar şi conaţionalii noştri, excepţionale personalităţi, dramaturgul şi eseistul Eugen Ionescu, protagonist al teatrului absurdului – în anul 1976 şi actorul şi regizorul Radu Beligan – în anul 1977.
in anul 2023, mesajul este transmis de actrița Samiha Ayoub din Egipt :
„Către toți prietenii mei, artiști de teatru din lumea întreagă
Vă scriu acest mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului și, deși sunt foarte fericită să mă adresez vouă, fiecare fibră a ființei mele tremură sub povara din cauza căreia suferim cu toții – artiști de teatru și nu numai -, aceea a presiunilor strivitoare și a simțămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi. Instabilitatea este rezultatul direct a ceea ce lumea noastră îndură în materie de conflicte, de războaie și de catastrofe naturale, care au avut efecte devastatoare nu doar asupra lumii noastre materiale, ci și asupra lumii noastre spirituale și a păcii noastre sufletești. Vă vorbesc astăzi cu sentimentul că întreaga lume a devenit o împrăștiere de insule izolate sau de corăbii zorind spre orizonturi învăluite în ceață, fiecare desfășurându-și pânzele și navigând fără busolă și fără să vadă la orizont nimic care să o îndrume. Și totuși continuăm să navigăm, sperând să ajungem într-un port sigur, care să ne adăpostească după îndelungile rătăciri în mijlocul unei mări clocotitoare. Niciodată nu am fost atât de strâns legați unii de alții ca astăzi, dar, în același timp, lumea noastră nu a fost niciodată atât de dizarmonioasă, îndepărtându-ne pe unul de celălalt. În asta rezidă dramaticul paradox pe care ni-l impune lumea noastră contemporană. În ciuda fenomenului la care asistăm cu toții în materie de convergență în circulația informațiilor, cu aceste comunicații moderne care au desființat toate granițele geografice, conflictele și tensiunile la care suntem martori au depășit limitele percepției logice și au creat, în mijlocul acestei aparente convergențe, o divergență fundamentală, care ne îndepărtează de adevărata esență a umanității în forma ei cea mai simplă. Teatrul, în esența sa originară, este un act pur uman, bazat pe adevărata esență a umanității, care este viața. Cum a spus marele deschizător de drumuri Konstantin Stanislavski: „Nu veniți niciodată la teatru cu picioarele pline de noroi. Lăsați-vă afară praful și murdăria. Lăsați la ușă, o dată cu hainele de stradă, micile voastre griji, sfade, măruntele voastre greutăți, toate aceste lucruri care vă strică viața și vă abat atenția de la arta voastră!”. Când urcăm pe scenă, o facem având în noi o singură viață, viața unei unice ființe omenești. Dar această viață are o uriașă capacitate de a se diviza și a se reproduce spre a se transforma în numeroase vieți pe care noi le răspândim în această lume, pentru ca ele să înflorească și să-și reverse parfumul asupra celorlalți. Ceea ce facem noi în lumea teatrului, ca autori dramatici, regizori, actori, scenografi, poeți, muzicieni, coregrafi și tehnicieni, toți, fără excepție, este un act de creație, de creare a unei vieți care nu exista înainte ca noi să fi urcat pe scenă. Această viață merită o mână binevoitoare care să o susțină, un piept iubitor care să o îmbrățișeze, o inimă tandră care să simtă la fel ca ea și un spirit treaz care să-i ofere rațiunile de care are nevoie pentru a continua și a supraviețui. Nu exagerez spunând că ceea ce facem noi pe scenă este actul însuși al vieții și că această viață e generată pornind de la neant, precum un rug arzând care aruncă scântei în beznă, luminându-i nopții tenebrele și încălzindu-i răceala. Noi suntem cei care-i dau vieții strălucirea. Noi suntem cei care o încarnează. Noi suntem cei care o fac vibrantă și plină de sens. Și noi suntem cei care furnizează explicațiile necesare pentru a o înțelege. Noi folosim lumina artei pentru a înfrunta tenebrele ignoranței și ale extremismului. Noi îmbrățișăm doctrina vieții, pentru ca viața să se poată răspândi în această lume. Pentru asta ne cheltuim eforturile, timpul, sudoarea, lacrimile, sângele și nervii, pentru asta facem tot ce putem pentru a duce acest nobil mesaj, apărând valorile adevărului, ale bunătății și ale frumuseții și crezând cu sinceritate că viața merită să fie trăită. Mă adresez vouă astăzi, nu însă doar pentru a rosti vorbe, și nici măcar pentru a-l celebra pe acest părinte al tuturor artelor – „teatrul” -, cu ocazia Zilei sale Mondiale. Vă invit mai degrabă să vă ridicați cu toții împreună, mână în mână și umăr la umăr, pentru a striga din răsputeri, așa cum facem pe scenele teatrelor noastre, și a ne trimite cuvintele să trezească conștiința întregii lumi, pentru a căuta în noi esența pierdută a umanității: aceea a unei ființe libere, tolerante, iubitoare, empatice, blânde și deschise, capabilă să respingă această josnică imagine a brutalității, a rasismului, a conflictelor sângeroase, a gândirii unilaterale și a extremismului. Ființele omenești au călcat pe acest pământ și sub acest cer timp de mii de ani – și vor continua să calce. Așadar, scoateți-vă picioarele din mlaștina războaielor și conflictelor sângeroase și lăsați toate astea la intrarea în scenă. Poate că atunci omenia noastră, acum îndoielnică, va redeveni o certitudine categorică, ce ne va face pe toți cu adevărat mândri că suntem oameni și că suntem cu toții frați și surori întru omenie. Este misiunea noastră, a creatorilor de teatru, purtători ai torței luminilor de la cea dintâi apariție a celui dintâi actor pe cea dintâi scenă de teatru, să fim în avangarda luptei împotriva a tot ce e urât, sângeros și inuman. Să înfruntăm acestea cu tot ce e frumos, pur și uman. Noi, și nimeni altcineva, avem puterea de a răspândi viață. Împreună, să o facem să strălucească, în numele unei lumi unice și al unei omeniri unice.“
(Samiha Ayoub, traducere de Alice Georgescu, Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului , 27 martie 2023)
Biografie Samiha Ayoub
Actriță egipteană, născută în districtul Shubra din Cairo. A absolvit Institutul Superior de Artă Dramatică în 1953, unde a studiat cu dramaturgul Zaki Tulaimat. De-a lungul carierei sale artistice, a jucat în aproximativ 170 de piese, printre care Raba’a Al-Adawiya, Sekkat Al-Salamah, Blood on the Curtains of the Kaaba, Agha Memnon, Cercul de cretă caucazian. Deși activitatea sa principală s-a desfășurat în teatru, a lucrat și în film și televiziune. În cinematografie, s-a remarcat cu mai multe filme, printre care Țara ipocriziei, Zorii islamului, Cu fericire, Printre ruine, iar la televiziune a prezentat numeroase emisiuni, dintre care cele mai importante sunt Stray Light, Time for. Roses, Amira în Abdeen, Al-Masrawiya. Talentul i-a fost recunoscut și onorat și de către mai mulți președinți de stat, printre care Gamal Abdel Nasser și Anwar Sadat, precum și de președintele sirian Hafez al-Assad și președintele francez Valéry Giscard d’Estaing.