Vineri, 9 august 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a vizitat tabăra de pictură intitulată „Fiii Maicii Domnului”, care s-a desfășurat în perioada 5–9 august în localitatea Șieu din județul Maramureș, cu participarea a 100 de copii și tineri din comunitate.
PS Timotei Sătmăreanul a fost însoțit de părinții arhidiaconi de la Centrul Eparhial: Gherasim Nap și Onuț Păcurar – referent al Secretarului Eparhial.
La momentul deschiderii a fost prezent părintele Brici Dinu Horațiu de la Parohia Ortodoxă Ieud și care este coordonator al activităților cu tineretul în Protopopiatul Ortodox Vișeu.
Pe parcursul acestor zile, după inițierea în arta picturii, copiii au participat și la alte activități creative, sport, jocuri distractive, iar finalul fiecărei zile au participat la Slujba Paraclisului Maicii Domnului, unde au fost înălțate rugăciuni și au cântat pricesne specifice postului Adormirii Maicii Domnului.
„Dorim să le mulțumim părinților pentru încredere și doamnei profesor Irina Doce pentru implicare, alături de voluntarii: prof. Stoica Ioan, Magdău Anastasia Daniela, Rus Luca Emanuel, Mihăescu Tania, Bota Amalia, Vlad Marinela Florina, Lazar Maria, Vlad Ioana Cristina”, a precizat părintele Magdău George Daniel.