Ce este prescura? Cuvântul „prescură” provine din limba greacă de la termenul „prosfora” și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte.
La început, în cultul primar al comunităților creștine era folosită pâinea obișnuită, însă, începând cu secolul al 8-lea, întâlnim prescura.
Prescura sau prescurile le vedem la fiecare Sfântă Liturghie, în mâna celor care oferă pomelnice la Sfântul Altar, pentru a fi pomeniți la Proscomidie, care este parte integrantă a Sfintei Liturghii. Alături de vin și apă, această pâine liturgică numită „prescură” este materia principală din care se pregătesc Sfânta Împărtășanie și Sfânta Anafură.
Liturghierul – cea mai uzuală carte bisericească pe care o folosește preotul în cult, prevede însă și anumite cerințe de calitate în ceea ce privesc prescurile: să fie făcute din făină de grâu curat, nealterată, să fie preparate cu apă naturală, curată, potrivit de sărate, dospite, bine coapte și nearse, având, în mod obligatoriu imprimată o pecete cu inițialele IS XC NI KA dispuse sub formă de pătrat. Forma şi numărul peceţilor aplicate diferă. Există pristolnice care, pe lângă pecete, cuprind şi formele miridelor.
De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse simbolizând cele două firi ale Mântuitorului: dumnezeiască și omenească.
Rațiunea pâinii (a prescurii) este să devină Trup!
Cine poate face prescură?
În ultimul timp s-a încetățenit ideea că prescurile trebuiesc făcute de o femeie văduvă, credincioasă și cu viață curată. Parțial adevărat. Totuși, nu există nici un canon care prevede acest lucru și nu există nici vreo referire concretă în tradiția bisericească. Pe de altă parte este evident faptul că cei care se complac în păcate grave, care îi îndepărtează de la împărtăşanie, nu numai că nu pot să facă prescuri ci, până când nu se spovedesc și își îndeplinesc canonul rânduit (epitimia), nu le pot aduce la altar nici pe cele făcute de alţii. Astfel, pot face prescuri cei care, străduindu-se să ducă o viaţă curată, potrivit poruncilor lui Hristos, pot să își aducă darul la Altar.
Ceea ce este de reținut este faptul că aducerea darurilor la Sfântul Altar este foarte importantă pentru fiecare comunitate de credincioși în parte (parohie). Preotul este dator să explice pe înțelesul tuturor importanța darurilor de prescură și vin pentru Sfânta Liturghie, dar și a lumânării aprinse, a uleiului pentru candele și a pomelnicului oferit preotului pentru a scoate particele și a-i pomeni. Pentru că, așa cum spun Sfinții Părinți, credinciosul nu trebuie să vină niciodată la biserică cu mâna „goală”.
EORMMSM