Aflat într-o călătorie privată în Maramureș, ambasadorul României în Irlanda, Excelența Sa, Laurențiu-Mihai Ștefan, împreună cu familia, au vizitat în 1 august Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
”Distinșii oaspeții au fost întâmpinați de directorul instituției, dr. Teodor Ardelean, care a făcut o incursiune în istoricul bibliotecii, conducându-i apoi prin spațiile acesteia. Au vizitat printre altele: Cabinetul memorial „Iosif Herțea”, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, Salonul Artelor, iar apoi Sălile de lectură, American Corner, Fondul Documentar al Academiei Române, Serviciul Împrumut carte pentru adulți, Korean Corner și Compartimentul Multiculturalia.
În urma vizitei, oaspeții au fost impresionați de serviciile oferite de bibliotecă pentru comunitate, arătându-se cuceriți de covoarele povestitoare, activitățile pentru copii și expozițiile de carte ale scriitorilor irlandezi din colecțiile Bibliotecii Județene. La finalul vizitei, domnul Laurențiu-Mihai Ștefan ne-a lăsat câteva impresii în Cartea de onoare”, arată Biblioteca Județeană.