Guvernul a aprobat normele de aplicare pentru Ordonanţa de urgenţă ce include prevederi referitoare la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog, asta după ce săptămâna trecută, a fost adoptată o Ordonanță de Urgență ce include prevederi referitoare la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală.
Hotărârea cuprinde reguli privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor pentru testare. Potrivit normelor, se va implementa o platformă informatică dedicată pentru a facilita comunicarea între instituţiile medico-legale şi unităţile de poliţie.
De la data operaţionalizării platformei, rezultatele testelor toxicologice vor fi accesibile unităţilor de poliţie prin intermediul acestei platforme informatice specializate.