Se pare că perioada următoare (după concedii), în anumite instituții din județul Maramureș vor avea loc schimbări la nivel de conducere.
Pe surse, așadar la nivel de bârfe, se pare că din toamnă, Instituția Prefectului Județului Maramureș ar urma să fie condusă de reprezentanți ai PSD. Se vehiculează două nume: Ionuț Pîrvu și Ionuț Marincaș.
La spitalul TBC Baia Mare, se vorbește că postul de director îi va reveni din nou Gabrielei Hofer de la AUR, iar actualul director, Rareș Pop, ar urma să participe la concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
La ambulanță rămâne Mădălina Cîmpean, iar Inspectoratul Școlar Județean își păstrează ”Generalul”.
La PNL Maramureș, se pare că va rămâne cel puțin pentru următoarea perioadă conducerea actuală, Ionel Bogdan la județ și Călin Bota la municipiu, dar pare că la USR lucrurile nu sunt clare în acest moment. Există doi poli de putere în organizația județeană, depinde ce se întâmplă la nivel central.
La PSD, conducerea organizației Baia Mare va fi preluată de actualul primar al municipiului, Doru Dăncuș.
Informațiile din acest material sunt obținute pe surse și nu au putut fi verificate.
MaramuresOnline.ro