Duminica Orbului

1 minute de citit
- Publicitate -

Duminica Orbului, Duminica a cincea dupa Pasti, încă poartă un ecou al marelui praznic al Învierii. Orbul din naştere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos nu numai lumina ochilor trupeşti, fapt care, fără îndoială, i-a adus o negrăita bucurie.

El a fost luminat si sufleteşte, mintea, inima şi voinţa lui dovedind o vedere mai înaltă decât cea fizică, în fiinţa lui vadindu-se, cu anticipare, darurile luminii Învierii. Dovada o avem în felul înţelept în care le-a vorbit celor care-l ispiteau, fariseii interogându-l mai abitir ca, peste veacuri, miliţienii pe opozanţi, la anchetele din ţările comuniste.

A doua explicaţie a legăturii cu praznicul Învierii decurge din faptul ca izvorul Siloamului, la care după ce s-a spălat, după porunca Mântuitorului, orbul şi-a căpătat vederea, preveşteste botezul creştin. Noi cunoaştem, din istoria Bisericii, că în primele secole ale creştinismului, la Paşti, erau botezaţi catehumenii. La botez erau îmbrăcatţi în haine albe, pe care le purtau toata săptămâna luminată, ca simbol al curăţiei lor, dar şi al luminării dobândite.

sursa: crestinortodox.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut