Mesajul PS Iustin pentru femeile ortodoxe din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la duminica mironosiţelor, în 19 mai 2024

Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă a adus cinstire femeilor creștine în Duminica a 3-a după Învierea Domnului, numită în calendarul bisericesc „Duminica Mironosițelor”.

La data de 22 iulie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a oficializat această sărbătoare oferindu-i un caracter solemn de înaltă cinstire și profundă recunoștință adusă femeii în general și femeii creștine în special, care este bunică, mamă, fiică și soră, împodobind familia creștină cu tot ce are ea mai frumos și sfânt. Prin alegerea lui Dumnezeu ca Fiul Său să se nască din femeie (Fecioara Maria), Tatăl a pecetluit pentru totdeauna rolul femeii în mântuirea lumii.

Scriitorul și teologul rus Paul Evdokimov, care s-a născut la 2 august 1901, în Sankt Petersburg, ca fiu al unei familii nobile, rămâne orfan de tată, la doar 6 ani, fiind crescut de mama lui care îi va insufla dragostea de teologie și îi va revela adevărul despre dragostea unică de mamă care este în stare pentru copii săi, chiar de sacrificiul suprem. Dragostea mamei lui și forța spirituală pe care i-a insuflat-o, îl vor influența pe Evdokimov să scrie o carte unică închinată eternului feminin și intitulată „Femeia și mântuirea lumii”.

Iată un citat din această lucrare unică: „tron al înțelepciunii și chip prin excelență al principiului religios în uman, femeia își dobândește valoarea de tip sacral, orant (rugător) numai într-o relație cu bărbatul, întrupând demiurgic starea de rugăciune. Nu doar fiind, ci și devenind rugăciune și transformând lumea în templul și toposul sacral cel mai pur al desfășurării harice (sfinte, cerești) a Liturghiei cosmice, femeia asigură prelungirea firii în trupul ei metamorfozat și sfințit prin întrupare. Prin structura ei intim religioasă, femeia mediază și realizează actul integrării vii în trupul hristic eclesial, fiind astfel capabilă să se opună dezintegrării și dezumanizării de care geniul masculin a lui Homo faber (omul creator, muncitor, conducător) se simte mereu atras. Ea plămădește și germinează harismatic deplinătatea firii omenești în fiecare dintre noi”.

Așadar, femeia a fost aleasă de Creator să dea sens vieții prin jerfă iubitoare și iubirea de frumuseți netrecătoare și veșnice.

Atunci când a scris aceste cuvinte, cred că Paul Evdokimov s-a inspirat din expresia marelui Dostoievski care spune că: „frumusețea va salva lumea”.

La plinirea vremii, când Dumnezeu a hotărât să mântuiască lumea, a ales pe cea mai frumoasă, curată și sfântă fiică a umanității – Fecioara Maria – ca din ea, Fiul Său, să-și ia trupul omenesc. Acesta este și rămâne rolul femeii în proiectul lui Dumnezeu de la Facerea lumii și zidirea primei perechi regale de oameni – Adam și Eva. În această lumină trebuie înțeleasă relația lui Dumnezeu în istoria umanității cu bărbatul și femeia. Și există niște nuanțe care trebuiesc reținute: la femeie, Dumnezeu a hotărât să vină El Însuși, sau a trimis îngerul la casa ei. Pe bărbat l-a chemat în munte, ca în post și rugăciune să se învrednicească să vorbească cu Dumnezeu, în loc înalt, cu efort și stăruință.

De exemplu, la stejarul Mamvri, a venit Dumnezeu în Treime și i-a dat lui Avraam vestea de necrezut că Sarra, soția lui, care gătise cina, îi va naște un fiu. Lui Avraam însă, când i-a cerut să aducă jertfă pe Isaac, l-a chemat pe muntele Moria. Moise a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele Sinai după 40 de zile de post, iar Ilie s-a urcat pe Carmel să aducă jertfă și să vorbească cu Dumnezeu. Ioachim și Zaharia au împlinit aceeași rânduială când s-au rugat să le dăruiască Dumnezeu în dar un fiu ori fiică: Ioachim s-a suit în munte, unde s-a rugat 40 de zile și a postit, iar Zaharia a mers la templu și a adus jertfă lui Dumnezeu. Ei au primit vestea mergând ei spre Dumnezeu.

În același timp, Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, s-au rugat la casa sau în gradina casei lor, iar îngerul Gavriil a venit în taina căminului lor și le-a dat vestea că vor primi răspuns și că rugăciunea le-a fost ascultată. Însă cea mai emoționantă și unică întâlnire între Dumnezeu și Femeie, spre a-i comunica voia Lui, a fost cea în chilia Fecioarei Maria din Nazaretul Galileii: Fecioara era în rugăciune, iar îngerul Gavriil, trimis de Dumnezeu, vine la ea și i se adresează cum nu s-a adresat vreodată unui bărbat: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!” și îi transmite hotărârea divină și alegerea de care se bucură, aceea de a avea în pântece de la Duhul Sfânt și a naște pe Iisus – Fiul lui Dumnezeu, făcându-o părtașă la mântuirea lumii. Și încă o întâlnire între Dumnezeu și femeie și care ne lămurește definitiv cum și cât a prețuit Dumnezeu femeia.

Dupa Înviere, Hristos se arată prima dată femeilor mironosițe! Unde? În grădină, adică într-un loc frumos și înmiresmat, zicându-le: „Bucurați-vă și nu vă temeți! Iată am biruit!” Lor le dă prima veste că iubirea este mai puternică decât moartea și că viața devine veșnică prin Învierea Sa din morți, iar apostolilor le transmite prin mironosițe : „Spuneți fraților Mei, să meargă în Galileea – deci la munte- acolo mă vor vedea”. Pentru a nu prelungi însă așteptarea și a le aduce pacea și curajul vine spre seară și la apostoli, acolo unde se găseau încuiați de frica iudeilor.

Se cuvine, așadar, să citim Scripturile așa cum le-au scris autorii inspirați de Duhul Sfânt și să nu le interpretăm simplist, după o teologie scolastică, ci să înțelegem duhul lor, nu litera. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian, care avea o predică foarte directă și un limbaj neticluit, a spus odată într-o cuvântare, vorbind despre căderea protopărinților în păcatul neascultării: „Adam a fost „un mincinos”. El a dat vina pe Eva că ea l-a dus la păcat, ceea ce nu este adevărat. Dacă era bărbat, își recunoștea greșeala lui și nu căuta să se disculpe”.

Arhiepiscopul Iustinian avea mare dreptate. Așa fac în general bărbații. Găsesc cea mai la îndemână scuză pentru căderile, eșecurile și dramele lor. Dau vina pe femeie. O greșeală capitală.Bărbații doritori de mărire și putere au făcut războaiele și au provocat catastrofe umanitare, iar femeile au venit după ei să șteargă sângele, să panseze și să vindece rănile, să le îngroape morții, să le îngrijească mormintele și să le crească pruncii.

Și, nu în ultimul rând, i-au primit acasă și le-au dăruit un cămin cald și compasiune, când s-au întors pierdanți din luptele lor de orice fel!

În creștinism nu este ca în lumea orientală, unde rolul femeii este stabilit de fiecare bărbat după chipul și asemănarea lui. În creștinism, Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a așezat femeia pe tron de Împărăteasă și Doamnă. Așa ne-o înfățișează icoanele pe Maica Domnului – pe tron – iar brațul ei, a devenit tronul Fiului lui Dumnezeu. De 2000 de ani, femeia – soție și mamă – este o adevărată împărăteasă cu o putere de jertfă de care puțini bărbați sunt în stare. Ea aduce pe lume viața, o poartă nouă luni în pântece, o naște, o crește, o educă și o oferă ca ofrandă lui Dumnezeu, Bisericii și neamului.

Femeia creștină a născut pe Fiul lui Dumnezeu și naște pe toți fiii lui Dumnezeu după har. Femeia creștină a născut și a crescut eroii neamului, a născut și crescut voievozii, regii și împărații creștini (vezi Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat creștin Constantin, Regina mamă, Elena – mama Regelui creștin Mihai), a născut și crescut bărbații și femeile din toate profesiile, a născut și crescut geniile umanității și pe protectorii și salvatorii vieții care lucrează în spitalele din toată lumea. A născut, într-un cuvânt, și prin nașterea, creșterea și educația pruncilor lor au salvat neamurile din care au făcut parte.

Femeia-Mamă a născut, crescut și educat pe slujitorii lui Dumnezeu, ai Bisericii și Neamului, ierarhi, preoți, monahi, dar, mai ales, a umplut cerul lui Dumnezeu de sfinți, prin modelul ei de sfințenie, eroism, jertfă, iubire, milă și omenie.

Acestea sunt bunicile, mamele, soțiile și surorile noastre, cărora fiecare comunitate ar trebui să le înalțe un monument poleit cu aur al Femeii – Mame, cu pruncul ei în brațe și prin fața căruia când trecem să se închinăm, așa cum o facem, atunci când trecem prin fața Crucii lui Hristos, Mântuitorul lumii.Biserica noastră Ortodoxă le-a consacrat o zi în care nu le oferă doar flori și un tort, ci un șir nesfârșit de Liturghii și rugăciuni, în toate bisericile si mănăstirile din România creștină, în semn de venerație, recunoștință și iubire veșnică.

Vă mulțumim, iubite mame care ne-ați dat viață, ne-ați crescut si ne-ați educat, dându-ne drept zestre „bunul simț țărănesc” și credința in Dumnezeu și ardeți ca o candelă sfântă pe altarul familiei, Bisericii și Neamului și ne rugăm lui Hristos cel Înviat din morți și Preacuratei Sale Maici să vă dăruiască înțelepciune și putere să stați de veghe și sa nu vă lăsați fiii și fiicele prinși în capcana necredinței și a ideologiilor atee fără Dumnezeu, ci fiți puternice și salvați încă o dată și la infinit Familia, Biserica, Școala și Neamul, cu forța voastră, peste care nici iadul nu poate trece și nu o poate învinge.

Să vă așeze Dumnezeu pe fiecare în câte o icoană nemuritoare, plină de lumină și cu nimb de sfințenie, rugăciune și har. Amin!

La mulți ani și binecuvântați ani tuturor femeilor mironosițe ale Eparhiei noastre: moroșence și băimărence, sătmărence și oșence, chiorence, codrence și lăpușence!