Rozavlea: Depozitarea deșeurilor în locuri neautorizate, strict interzisă

1 minute de citit
- Publicitate -
Depozitarea deșeurilor locale este permisă numai în depozite amenajate conform legislației și normelor tehnice în vigoare și numai după obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor prevăzute de legislație.
Cu toții ne străduim să menținem un mediu curat, să protejam natura, cadrul existenței noastre. Respectând natura ne respectăm pe noi și pe semenii noștri.
Una din marile probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale este depozitarea deșeurilor în locuri neautorizate, iar conducerea comunei Rozavlea face un apel către cetățeni:
”Dragi rozăvleni, nu mai depozitați deșeuri în locuri neautorizate. La fel transmitem și cetățenilor din Șieu, care își aduc gunoiul în hotarul comunei Rozavlea.
Avem instalate camere de supraveghere în toate zonele unde există tendința de abandonare a gunoiului, dar și pe toate căile de acces spre aceste zone.
Amenzile sunt mari și în colaborare cu Garda de Mediu, se va proceda inclusiv la confiscarea mijloacelor de transport folosite la depozitarea acestor gunoaie în zone nepermise” a declarat Vasile Mîrza, primarul comunei Rozavlea.
MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut