Anul trecut, de la bugetul de stat s-au plătit pentru a acoperi călătoriile gratuite cu trenul ale refugiaţilor ucraineni între 32-35 de milioane de lei, la început fiind zile în care s-au înregistrat şi 5.000 – 6.000 de refugiaţi, ulterior media ajungând la 1.500 – 2.000, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.
„Anul trecut au fost călătorii gratuite (pentru refugiaţii din Ucraina – n. r.) indiferent de destinaţie. Sumele (decontate de stat pentru aceste călătorii – n. r.) au fost undeva la 32 – 35 de milioane de lei pe tot anul. Media în general a fost de vreo 2.000 de călători ucraineni pe zi. La început, au fost zile cu 5.000 – 6.000 de călători, dar după aceea undeva între 1.500 şi 2.000, s-au stabilizat. E un buget important”, a afirmat Ştefan Roşeanu.
Şeful ARF a precizat că anul acesta lucrurile s-au schimbat, iar gratuităţile pentru refugiaţi sunt acordate doar în primele cinci zile de la intrarea pe teritoriul României şi doar până la punctul de unde acesta părăseşte ţara noastră.
Au existat mulţi oameni care chiar au avut nevoie de acest sprijin
„În condiţiile în care au apărut aceste mituri ale unor deplasări inutile, să le spunem, s-a încercat şi aici să existe o regulă. Anul acesta deplasările sunt gândite pentru preluarea fluxului de tranzit. Deci, călătorii gratuite în primele cinci zile de la venirea în ţară. Vin într-unul din oraşele în care se fac triaje şi de aici să poată lua mai departe un tren către o altă ţară de destinaţie, cum îşi doresc. Dacă stau mai mult pe teritoriul României, se presupune că există mecanisme prin care pot să-şi plătească deplasarea mai departe. Ştiţi foarte bine că au existat mulţi oameni care chiar au avut nevoie de acest sprijin, alţii care şi-au permis să-şi cumpere bilete de avion şi înainte sau să meargă cu maşini. Deci, iarăşi, ca la orice facilitate, o să găsim oameni care chiar au nevoie şi oameni care poate nu au nevoie. Nu o să găsim niciodată reţeta perfectă în a defini sau a introduce aceste facilităţi”, a spus Roşeanu.